lun. dec. 23rd, 2024

masbUn băiat de 14 ani din Dâmboviţa a şocat întreaga comunitate, după ce s-a îmbătat şi a pornit cu maşina la plimbare.

Cursa nu a fost însă prea lungă, pentru că adolescentul a provocat un accident. Adolescentul nu a mai putut controla volanul şi a izbit maşina în gardul unei gospodarii din Bălteni.

Rănit uşor, a fugit de la locul accidentului şi a cerut ajutor părinţilor săi. Oamenii l-au dus la spital, pentru îngrijiri.

Numai că, în scurt timp, acolo şi-au făcut apariţia şi poliţiştii, care l-au luat la întrebări pe şoferul de ocazie. Adolescentul a mărturisit totul. Maşina cu care pornise la drum aparţine tatălui iubitei sale.

Nu mică le-a fost mirarea agenţilor când au constatat că băiatul avea o alcoolemie de 0,58 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.