Dum. dec. 22nd, 2024

Acţiuni ale poliţiştilor dâmboviţeni 1. În noaptea de 25 / 26 decembrie 2009, în intervalul orar 22:00 – 04:00, lucrători din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor cu violenţă, spargerilor de societăţi comerciale şi furturi de şi din auto. Cu această ocazie, au fost efectuate patrulări în zone cu potenţial de risc criminogen, în total fiind legitimate 96 de persoane, iar 64 de autovehicule fiind controlate; 3 discoteci au fost verificate. Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.040 de lei, din care 3 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice, iar 3 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. 2. În ziua de 26 decembrie 2009, agenţii de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier au executat o acţiune pe raza de competenţă pentru prevenirea evenimentelor rutier. Cu această ocazie, au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.610 lei, a fost retras un certificat de înmatriculare şi a fost constatată o infracţiune. Astfel, pe D. J. 720A, pe raza localităţii Finta, a fost depistat M. Mircea, de 20 de ani, domiciliat în comuna Băleni, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Pe numele persoanei a fost întocmit dosar penal. La finalizarea cercetărilor, se va propune soluţie legală. În această perioadă, Poliţia acordă o importanţă deosebită informării cetăţenilor cu privire la măsurile preventive pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni. Astfel: – Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.! – Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice! – Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere! – Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool! – Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor; locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei! – Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii! – Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare! – Atenţie la colindători! În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, deghizaţi în colindători, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. – Asiguraţi-vă uşa locuinţei cu încuietori performante ! Cu stimă, Biroul de Presă