Cruzime fara margini in Dambovita! Un barbat de 41 de ani si-a omorat calul in bataie, suparat ca animalul nu ii raspundea la comenzi. Va raspunde in fata legii pentru fapta sa. Scenele de groaza s-au petrecut in comuna Bilciuresti. In zadar au incercat vecinii sa-l opreasca pe barbatul care isi lovea in nestire animalul.
Individul s-a repezit si la ei, asa ca oamenii au sunat la politie. Medicii veterinari i-au facut necropsia animalului si au constatat ca a murit din cauza loviturilor puternice primite in cap. Barbatul a fost preluat de politisti si audiat. El este cercetat acum in stare de libertate. Oamenii legii au intocmit pe numele lui dosar penal pentru omor cu intentie. Daca va fi gasit vinovat, risca doar pana la trei ani de inchisoare sau amenda penala.