24 aprilie 2024

Băleni – Arestat după ce a exploatat sexual mai multe tinere! Își renovase casa și își cumpărase mașini de lux!

masca1Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat o percheziţie la locuinţa unui bărbat bănuit că ar fi exploatat sexual mai multe tinere, inclusiv minore. Cel în cauză a fost reţinut, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

La data de 11 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa, cu sprijinul jandarmilor, au efectuat o percheziţie la locuinţa unui bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

 

Cel în cauză, în vârstă de 24 de ani, din Băleni, judeţul Dâmboviţa, este bănuit că, începând cu anul 2012, ar fi recrutat, patru persoane de sex feminin, dintre care trei minore, pe care, prin ameninţări şi acte de violenţă, le-ar fi obligat să se prostitueze în folosul lui, atât în România, cât şi pe teritoriul Cehiei, Germaniei, Austriei şi Spaniei.

 

Din cercetări a reieşit că acesta şi-ar fi achiziţionat din banii obţinuţi din exploatarea celor patru victime mai multe autoturisme de lux şi şi-ar fi renovat imobilul în care locuieşte.

 

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de mâine, să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale -I.G.P.R. şi al DIPI.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial