28 martie 2024
Babel – Metafore sociale și personale

Babel – Metafore sociale și personale

ba-samNenumărate idei inovatoare am văzut ieri, 8 iunie, pe scenele Babel. Personaje cunoscute, cum a fost Hamlet-ul teatrului din Kazahstan, au fost puse în noi ipostaze la care nu ne-am fi gândit. Inovator prin tenta pronunțată de suprarealism și psihedelism a fost și spectacolul teatrului rus blackSKYwhite. Django Guerzoni a cucerit cu energia lui publicul care se plimba prin Piața Mihai Viteazul, iar spectacolul Colecționarul s-a bucurat de sală plină.

Cele două zile de weekend care ne stau înainte se anunță foarte pline. Astăzi, 9 iunie, deschidem seria spectacolelor la Muzeul de Istorie, de la ora 17:00, cu Bring your own SSIP in Romania, o producție a companiei coreene HaVokA Project care abordează teme sociale și personale într-o societate care își caută permanent echilibrul.

De la ora 19:00, în Sala Mare, ne vom bucura de Antigona, de la Teatrul Al. Davila din Pitești, un titlu pus în scenă chiar de Mc Ranin. Miza este mare cu un astfel de personaj din tragedia antică într-un astfel de festival precum Babel.

În Piața Mihai Viteazul, Django însuflețește din nou atmosfera, în timp ce ne îndreptăm spre o altă Antigonă, venită tocmai din Coreea de Sud, a companiei Tot Value Theatre. Viziunea este complet alta, întrucât spectacolul se numește Recviem pentru Antigona. Începe la ora 20:30.

Rămânem la Casa Sindicatelor pentru spectacolul de la ora 22:00, care fusese anunțat pentru Curtea Domnească, dar se va desfășura acum în foaierul superior al Sindicatelor, pentru a putea publicul să se bucure de ambele spectacole fără să mai parcurgă distanțe. Un spațiu neconvențional, dar foarte potrivit pentru Da alma à barca do inferno (De la suflet la barca iadului) al companiei portugheze Comuna Teatro de Pesquisa, un spectacol metaforic, un basm pentru oameni mari.

E weekend, prin urmare vă așteptăm la festival!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial