lun. dec. 23rd, 2024

babelTârgoviştea se mândreşte cu unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale – Babel FAST!

Între 2 şi 9 iunie, Vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti devine un punct fierbinte pe harta culturală.

Cele mai importante teatre din ţară şi de peste hotare şi-au dat întâlnire la Târgovişte, unde timp de opt zile vor încânta publicul dâmboviţean.

„Festivalul BABEL este un festival de tradiție deja. Trebuie să vă amintesc că Festivalul BABEL este o instituție, așa cum este teatrul și sunt convins că mai mult decât a face spectacole sau divertisment pentru publicul din oraș, din județ, din România sau din Europa trebuie să creăm instituții, instituții pe care să încercăm să le introducem într-o tradiție și să le consolidăm în fiecare zi, prin conținutul lor.

Când spun prin conținutul lor mă refer la concept, iar acest concept, care este nucleul gândirii noastre, trebuie să fie înconjurat de celelalte elemente care sunt spectacolele construite de artiști importanți. Bineînțeles că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu am fi fost încăpățânați, dacă nu am fi fost perseverenți și dacă nu ne-am fi dorit pentru orașul Târgoviște o instituție de cultură profesionistă.

babel1O instituție de cultură profesionistă înseamnă cu oameni care și-au dedicat toată viața acestui obiectiv, teatrul, și care au făcut-o nu numai cu mijloace proprii ale talentului, ale harului, harul care vine de la Dumnezeu, dar și printr-o muncă asiduă în instituții specializate, cum ar fi facultăți de teatru, institute, institute de Artă Plastică, Conservator…

Ediția din acest an se conturează în jurul temei IMAGINE.  Iată că reușim să propunem o temă care ar trebui să intereseze pe toți teoreticienii teatrali, pe cei care scriu poetici teatrale, pentru că imaginea este poate cea mai importantă temă vehiculată în cultura contemporană.(…) Imaginea are un impact major.

Pentru noi, oamenii de teatru, cuvântul imagine înseamnă astăzi și o îmbrățișare a artelor, pentru că dacă la început cinematograful și televiziunea ne-au speriat, ca arte, astăzi putem spune că teatrul se folosește și de cinematograf și de televiziune pentru a crea o nouă perspectivă asupra realității. Eu consider că suntem singurul festival din România care se conturează în jurul unui concept.

După cum am aflat de la UNITER, care participă pentru prima oară la organizarea Festivalului BABEL, ca partener, suntem al doilea Festival, după Sibiu, ca importanță internațională”, a declarat directorul Teatrului „Tony Bulandra”, Mihai Constantin Ranin.