Dacă în fiecare an, la 13 septembrie, pompierii români aniversează Ziua Pompierilor din România, rememorând Bătălia din Dealul Spirii când Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de bravul căpitan Pavel Zăgănescu a înfruntat cu eroism numeroasa oaste otomană venită să înăbuşe mişcarea revoluţionară de la 1848, la 15 septembrie pompierii cinstesc pe cel pe care l-au ales ca ocrotitor şi izbăvitor – Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Canonizat ca sfânt naţional de Biserica Ortodoxă Română în anul 1956, ca făcător de minuni cu sfinte moaşte păstrate în Catedrala ortodoxă din Timişoara, „Sf. Iosif cel Nou de la Partoş” este înscris în calendarul Creştin Ortodox la data de 15 ale lunii septembrie. El este legat de instituţia pompierilor prin minunile şi faptele sale, între care şi salvarea Timişoarei de la distrugerea prin incendiu, în timpul păstoririi sale ca mitropolit al Banatului. Se spune că, în toamna anului 1653, cetatea Timişoarei a fost supusă unui lung jaf şi distrugeri din partea turcilor care nu au fost mulţumiţi până nu au dat foc oraşului. Partea de apus a Timişoarei a fost cuprinsă de un foc groaznic, ce mistuia casele oamenilor şi ameninţa să se întindă în tot oraşul. În acel moment, episcopul Iosif, deşi bătrân (avea pe atunci peste 80 de ani), nu a fugit ca un fricos, ci a stat ca un viteaz, ieşind în faţa bisericii cu Sfintele Taine în mână şi, rugându-se cu lacrimi, a fost ascultat de Dumnezeu, care a trimis o ploaie puternică ce a stins focul, scăpând astfel oamenii şi aşezarea de acel mare pericol. Sfântul ierarh Iosif cel Nou s-a născut pe la 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia (Dubrovnicul de astăzi), fiind vlah de origine. Tatăl său era stăpânul unei corăbii care transporta mărfuri pe Mediterana şi Marea Neagră. După moartea acestuia, tânărul Iacob, după numele de botez, viitorul ierarh a fost crescut de mama sa, care i-a aprins dragostea în Dumnezeu. Aşa se explică faptul că la vârsta de 15 ani intră la mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida, pe care o părăseşte la 20 de ani pentru a apuca calea Sfântului Munte Athos, unde intră la mănăstirea Pantocrator. Aici s-a călugărit si a luat numele de Iosif. În anul 1650, în luna iulie, deşi era în vârstă de 82 de ani, Cuviosul Iosif este hirotonit arhiereu şi instalat Mitropolit al Banatului. Rămâne în scaunul mitropolitan timp de trei ani. În scrierile vremii se menţionează faptul că „pretutindeni pe unde a trecut, neputinţa se vindeca, viaţa se înnoia, credinţa se întărea, nădejdea creştea”. În 1653, la 85 de ani, s-a retras la Sfânta Mănăstire a Partoşului, nu departe de cetatea Timişoarei, iar trei ani mai târziu s-a stins, fiind îngropat în biserica mănăstirii. Se spune că „în momentul adormirii sale clopotele mânăstirii au început să bată fără a le trage cineva”. Trupul mitropolitului a fost aşezat într-un mormânt zidit în naosul bisericii mânăstireşti, în dreptul uşii de intrare. Moaştele sale au fost strămutate, cu mare alai, în Catedrala mitropolitană din Timişoara în anul 1956, la trei secole după moartea sa. La solicitarea conducerii Corpului Pompierilor Militari şi ţinând seama de minunile şi faptele sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a dat binecuvântarea ca Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş să fie desemnat patron spiritual al pompierilor români „pentru a aduce spor duhovnicesc şi revărsare a darurilor binefăcătoare şi ocrotitoare ale bunului Dumnezeu peste pompierii români şi lucrarea acestora în folosul binelui obştesc şi românesc”. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa
