Sf. Ioan Botezătorul este una dintre personalităţile cele mai importante ale istoriei mântuirii, care încheie ciclul profeţilor Vechiului Testament şi face trecerea la perioada celui Nou. El este ultimul profet care anunţă venirea lui Mesia, iar naşterea, viaţa, predica şi moartea sa au un caracter simbolic, căci au în centrul lor această misiune de anunţare a venirii Mântuitorului lumii. Nu întâmplător, chiar Mântuitorul Iisus Hristos l-a numit a fi „cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei”, iar întreaga creştinătate îl cinsteşte ca pe unul dintre cei mai mari sfinţi. Elemente despre naşterea şi viaţa sa aflăm, cu amănunte mai multe, din Evanghelia Sf. Marcu.
Astfel, este profeţită naşterea sa de către un înger tatălui său, preotului Zaharia, pe când tămâia altarul Templului din Ierusalim. Atât tatăl său, cât şi mama sa Eliasabeta aveau o vârstă înaintată, iar venirea pe lume a lui Ioan arată tocmai puterea covârşitoare a lui Dumnezeu care lucrează chiar şi atunci când omul crede că nimic nu mai este posibil. Elisabeta, mama profetului, este vizitată la un moment dat chiar de către Sf. Fecioară Maria care rămâne cu ea timp de trei luni.
Răspunzând chemării lui Dumnezeu şi conştient fiind de misiunea sa, Ioan se va retrage pentru o perioadă mare de timp în deşertul Iudeii, trăind foarte auster, iar apoi va veni pe malul Iordanului pentru a predica pocăinţa, adică întoarcerea la Dumnezeu şi părăsirea vieţii păcătoase. Îndemna la milostenie, la dreptate şi bunătate, dar practica şi botezul, ca semn văzut al transformării spirituale, pentru a pregăti şi anunţa botezul creştin. Misiunea Sf. Ioan a fost aceea de a anunţa nevoia schimbării, a renunţării la păcat, dar şi de a familiariza pe iudei cu acea conştiinţă a păcatului, cu nevoia de mântuire şi pentru a vesti iminenta venire a Mântuitorului Hristos.
Mulţi iudei din toate categoriile sociale sunt impresionaţi de forţa mesajului său şi, ca urmare, se botează. Aşa se face că întâlnim printre ucenicii săi chiar şi vameşi, farisei ori saduchei, reprezentanţii de seamă ai acelui timp. Convertirea pe care o cerea Sf. Ioan trebuia însoţită nu doar de o atitudine interioară de părere de rău şi de dorinţa schimbării şi a întoarcerii la Dumnezeu, dar şi de fapte vrednice de pocăinţă, adică de repararea răului făcut şi de grija faţă de aproapele.
Chiar Iisus Hristos Însuşi va fi botezat de către Ioan, nu pentru că ar fi avut vreun păcat, căci era „Singurul fără de păcat”, ci ca un semn profetic, El fiind Cel care a luat asupra Sa păcatele lumii. Datorită verticalităţii şi intransigenţei sale, a spiritului său de dreptate şi a iubirii întotdeauna a adevărului, Ioan Botezătorul ajunge repede la conflict cu autorităţile timpului.
Astfel, el îl mustră, fără teamă, pe regele Irod Antipa, care trăia cu Irodiada, soţia fratelui său Filip, iar această critică publică a nedreptăţii şi a desfrânării îi va atrage aruncarea în închisoare şi, până la urmă, moartea martirică. El moare după ce i se taie capul, la o petrecere cu grave abateri de la moralitate, când fiica Irodiadei, Salomeea, cere acest favor regelui Irod, ca răsplată pentru încântarea ce i-a provocat-o prin dans.
Trupul sfântului este ridicat cu mare evlavie de ucenicii săi şi îngropat, conform ritualului ebraic, în localitatea Sebastia. Aici sunt profanate de către împăratul Iulian Apostatul. O parte din sfintele sale moaşte ajung, mai întâi în oraşul Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost duse în provincia Poitou (Franţa) de către regele franc Pipin al III-lea (715-768). Sf. Ioan Botezătorul este un exemplu de viaţă dreaptă, austeră şi riguroasă, de dedicare a existenţei lui Dumnezeu, de necedare în faţa ipocriziei, minciunii, nedreptăţii, desfrânării şi răului.
El este şi un îndemn pentru noi, cei de astăzi, de a ne transforma vieţile, de a alunga ceea ce este rău din relaţiile noastre cu aproapele şi de a avea grijă de cel aflat în nevoie şi necaz, dar şi de a ne opune răului şi nedreptăţii în orice situaţie, indiferent de cine este făcut. Creştinătatea îl cinsteşte pe Sf. Ioan Botezătorul ca pe unul dintre cei mai mari sfinţi, iar iconografia ortodoxă îl reprezintă, printre altele, în celebra icoană, cunoscută sub numele „Deisis”, unde apare rugându-se împreuna cu Sf. Fecioară Maria, ca mijlocitor pentru păcatele oamenilor. În calendarul nostru ortodox are mai multe zile de pomenire, nu doar 7 ianuarie, ci şi 24 iunie, când se celebrează naşterea, şi 29 august, când se comemorează moartea sa martirică.
Preot Robert Marian Puiescu,
Parohia „Sf. Nicolae – Simuleasa” Târgovişte
