COMUNICAT DE PRESĂ Vineri, 26.03.2010, ora 1700, Penitenciarul Mărgineni va organiza la Casa Tineretului din municipiul Târgovişte un spectacol umanitar intitulat: „Muzică în … ritm umanitar”, ca parte integrantă a proiectului „Bucuria Învierii”. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT, Primăria Municipiului Târgovişte, Primăria oraşului Răcari, Primăria comunei Cândeşti. Pentru acest eveniment, persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Mărgineni au confecţionat 237 obiecte artizanale dedicate Sărbătorilor de Paşti (felicitări, coşuleţe, suporturi pentru ouă etc.) pentru a fi vândute. Sumele de bani obţinute din vânzarea produselor vor fi donate copiilor nevoiaşi din municipiul Târgovişte la sfârşitul spectacolului. La acestea se vor adăuga pachete constând în produse alimentare. Prin acest proiect se urmăreşte valorificarea potenţialului educativ al persoanelor private de libertate, cultivarea sentimentului de respect şi dragoste pentru păstrarea tradiţiilor de Paşti, combaterea excluziunii şi solidaritatea socială . Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe d-na Subinspector Larisa PANĂ-purtător de cuvânt al Penitenciarului Mărgineni, telefon 0245/660.210, int.107, fax 0245/660.211, tel. personal 0760/232.830, e-mail: lpana@dgp, lpanapmdb@yahoo.com. Comisar de penitenciare Florin STANCIU Director Penitenciarul Mărgineni