mie. dec. 25th, 2024

AVOCATUL POPORULUI – BIROUL TERITORIAL PLOIEŞTI

BILANŢUL ACTIVITĂŢII PE TRIMESTUL I/2013

În primul trimestru al anului 2013 au fost acordate 679 de audienţe. Faţă de perioada similară a anului 2012 s-a înregistrat o creştere de 38 %. Audienţele au fost acordate atât la sediul Biroului Teritorial Ploieşti, cât şi în judeţele arondate – Buzău şi Dâmboviţa, unde au fost efectuate lunar deplasări.

La Biroul teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului, în trimestrul I/2013 au fost înregistrate 114 petiţii şi au fost soluţionate 51 de dosare (75% dintre aceste fiind soluţionate favorabil).

De asemenea, au fost efectuate 6 anchete (3 în judeţul Dâmboviţa şi 3 în judeţul Prahova) şi au existat 3 sesizări din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate Avocatul Poporului a emis 6 recomandări.

Activitatea pe primul trimestru în judeţul Dâmboviţa s-a concretizat în primirea în audienţă a unui număr de 71 de persoane, 22 de petiţii înregistrate, 12 dosare soluţionate (9 dintre acestea fiind rezolvate favorabil) şi 33 de apeluri telefonice de la dâmboviţeni.

De asemenea, pentru judeţul Dâmboviţa, în acest trimestru a existat o sesizare din oficiu (referitoare la situaţia copiilor din comunele Petreşti şi Răscăieţi, care aparţin unor familii cu o situaţie materială precară, caz prezentat pe posturile de televiziune în luna ianuarie 2013) şi au fost efectuate 3 anchete legate de acest caz, respectiv la Primăria comunei Răscaieţi, Primăria comunei Petreşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.

În urma verificărilor efectuate, Avocatul Poporului a emis 3 recomandări către reprezentanţii autorităţilor implicate în aceste cazuri, al căror conţinut este afişat integral pe site-ul instituţiei Avocatul Poporului – www.avp.ro.

Cele mai multe petiţii au vizat nerespectarea dreptului de proprietate privată (art. 44 din Constituţia României), a dreptului la un nivel de trai decent (art. 47 din Constituţia României), a dreptului de petiţionare (art. 51 din Constituţia României) sau au vizat drepturile persoanei vătămată de o autoritate publică (art. 52 din Constituţia României).

Au existat şi petiţii prin care cetăţenii au sesizat posibile încălcări ale altor drepturi constituţionale (dreptul la informare, protecţia persoanelor cu handicap, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii), însă numărul acestor a fost mai mic.

Orice persoană care se consideră nedreptăţită sau care a suferit un abuz din partea autorităţilor sau instituţiilor publice se poate adresa instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti. Cererile sunt scutite de taxa de timbru iar audienţele se acordă gratuit.

Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatului Poporului, are sediul în municipiul Ploieşti, Bd. Republicii nr. 2-4, intrarea H, parter, camera 59, telefon/fax: 0244/593227, e-mail avpprahova@avp.ro. Programul de audienţe este zilnic, de luni până joi între orele 9.00 – 16,00 şi vinerea între orele 9,00 – 12,00, iar petiţiile se pot trimite prin poştă, prin fax sau prin poşta electronică, la adresa menţionată.

În lunile următoare, vor continua deplasările lunare în judeţele ce intră în competenţa Biroului teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului (Buzău şi Dâmboviţa), cu privire la acestea urmând a fi comunicate prin intermediul presei locale informaţiile referitoare la data şi ora la care vor avea loc.

Ioana Enache

Expert coordonator

al Biroului Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului