lun. dec. 23rd, 2024

Comunicat de presă

Având în vedere tradițiile de Crăciun, Poliția Locală Târgoviște vă aduce la cunoștință faptul că potrivit dispozițiilor legale, sacrificarea animalelor în spații deschise sau în alte locuri publice este strict interzisă. Mai exact, tăierea porcilor în fața blocurilor, pe trotuare sau în alte locuri ce aparțin domeniului public reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 250 la 350 lei, potrivit Regulamentului  de aplicare a O.G. nr. 21/2002 privind normele de gospodărire comunală pe teritoriul Municipiului Târgoviște, aprobat prin H.C.L. nr. 64/2002 republicată.

De asemenea, atragem atenția că tulburarea ordinii și liniștii publice prin folosirea pocnitorilor, petardelor și a altor materiale de acest fel, întâlnite deseori în perioada sărbătorilor de iarnă, reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 la 1.000 lei, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată.

Întrucât Poliția Locală Târgoviște va intensifica, în această perioadă, măsurile și acțiunile preventive pe linia respectării normelor de conviețuire socială, recomandăm cetățenilor municipiului să respecte dispozițiile legale pentru a ne bucura cu toții de sărbători în liniște și siguranță.

Pentru sesizări, nu ezitați să apelați Dispeceratul nostru la numerele de telefon  0245 921, 0785 212 904.