19 aprilie 2024

“Avea viteză mare!” Declarațiile martorilor, după ce un microbuz a intrat într-un tractor, la Slobozia Moară

34064620_1632017183583872_8686130460587196416_nUn microbuz plin cu oameni a izbit violent un tractor şi l-a aruncat pe câmp. 8 persoane au fost rănite în impact, iar 3 dintre ele au ajuns la spital.

Accidentul s-a petrecut pe Drumul Naţional 7, în apropiere de comuna Slobozia Moară, din Dâmboviţa. Femeia în vârstă de 51 de ani care conducea tractorul povesteşte că, dintr-o dată, microbuzul a lovit-o şi a scos-o de pe şosea.

34091869_1632017216917202_6877996980417593344_nŞoferiţa: “M-a izbit ceva din spate şi pur şi simplu am zburat cu tractorul de pe partea carosabilă, pe câmp, în cartofi. Martorii spun că avea viteză.”

Microbuzul, în care se aflau 21 de persoane, abia ieşise din localitate şi traversase un pod. Din primele verificări, poliţiştii spun că şoferul microbuzului ar fi avut viteză, nu ar fi păstrat distanţa faţă de tractor, l-a izbit violent. Tractorul a ajuns pe câmpul din apropiere, iar doi dintre pasageri au fost răniţi şi transportaţi la spital.”

Webp.net-resizeimageUnul dintre pasageri a fost transportat la Târgovişte, celălalt la spitalul din Titu. Tot acolo a ajuns şi şoferiţa tractorului.

Medic: “La UPU Titu au fost prezente două victime, una dintre ele prezentând contuzie toraco-lombară şi cervicală, urmând a fi trimisă pentru examen de specialitate, cealaltă cu un traumatism foarte uşor.”

Alţi 5 pasageri au suferit răni minore şi nu au vrut să meargă la spital. Cei care au scăpat teferi şi-au continuat drumul spre Piteşti cu un alt mijloc de transport. Au avut însă de aşteptat până s-au pus din nou în mişcare, deoarece, din cauza accidentului, traficul a fost blocat pentru mai bine de o oră.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial