28 martie 2024

Atenţionare de vreme rea! Ce probleme vizează judeţul Dâmboviţa

inund1COMUNICAT DE PRESĂ

Nr. 64 din 26 mai 2017

Măsuri dispuse de IGSU pentru intervenția în sprijinul populației care poate fi afectată de inundații

Pentru eficientizarea misiunilor de răspuns în zonele aflate sub incidenţa avertizărilor de vreme rea emise în cursul acestei zile, peste 1.200 de pompieri, cu 280 mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale.

Conform atenționării de Cod Galben transmisă de către Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, valabilă până mâine, la ora 20.00, pe mai multe râuri din județele Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Gorj, Sibiu, Mehedinţi, Prahova, Vâlcea, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii.

De asemenea, meteorologii informează că în perioada următoare vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Având în vedere că sunt preconizate efecte asupra populaţiei, în judeţele aflate sub incidenţa avertizărilor hidrologice s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.

Totodată, la nivelul zonelor vizate de codul galben de inundații, sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor poate produce efecte pentru comunități.

Pentru asigurarea acțiunilor în sprijinul administrației publice locale și comunităților, pompierii din cadrul subunităților operative au verificat și pregătit mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.

Dacă situația din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.

Recomandăm cetățenilor din zonele vizate de atenționări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale, precum și parcarea autoturismelor în zone ferite, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic și grindină.

Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial