Ora: 13:55
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1A București-Ploiești, la kilometrul 39, în apropierea localității Lucianca, județul Dâmbovița, un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un șanț, fără a fi persoane rănite.
Pentru a permite extragerea acestuia și repunerea pe roți, traficul rutier va fi întrerupt, pentru aproximativ 60 de minute, pe ambele sensuri de mers.
Informații în timp real despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul oficial – www.politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC.