Atenție! A fost emis mesaj RO-ALERT, după ce un urs a fost văzut la ieșirea din Moreni spre Dițești
”Astazi, 02.08.2023, în jurul orelor 06:20, ne-a fost semnalata prezenta unui animal sălbatic (urs) pe raza localității Moreni, la ieșirea spre localitatea Dițești, pe drumul județean 720.
Pentru gestionarea situației de urgență, ISU acționează cu un echipaj de prim-ajutor (SMURD) din cadrul Detașamentului Moreni în colaborare cu celelalte autorități.
Totodată, pentru prevenirea producerii unor situații de urgență a fost transmis către populație un mesaj prin intermediul RO-ALERT”, anunță ISU Dâmbovița în mass media, la o oră după ce a emis mesajul de avertizare.
La alte câteva minute, ISU Dâmbovița revine cu noi date: ”Completare date eveniment animal sălbatic. În urma verificărilor efectuate de către autorități, animalul sălbatic (urs) nu a fost găsit”.