3 mai 2024
ATENŢIE! O femeie din Cândeşti a fost lovită de maşină pe trecerea de pietoni!

ATENŢIE! O femeie din Cândeşti a fost lovită de maşină pe trecerea de pietoni!

O persoană a fost rănită uşor ca urmare a unui accident rutier. Ieri, 25 octombrie 2011, pe Bulevardul Independenţei din municipiul Târgovişte M.M., de 23 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere şi a acroşat pe numita M.E, de 40 de ani, din comuna Cândeşti, care s-a angajat în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător. Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte, fără a rămâne internat. În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţii procedurale. Pentru evitarea evenimentelor rutiere, poliţiştii dâmboviţeni recomandă tuturor conducătorilor auto: – Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum, trafic şi meteo. – Nu conduceţi după ce aţi consumat băuturi alcoolice. – Reduceţi viteza în zona trecerilor de pietoni şi acordaţi prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare. – În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, folosiţi ştergătoarele de parbriz, pentru asigurarea unei bune vizibilităţi în trafic. – Păstraţi în mers o distanţă suficientă faţă de autovehiculul care vă precede, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă. – Pentru reducerea riscului implicării în accidente rutiere, şoferii începători sunt sfătuiţi să evite conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari. De asemenea, pietonilor le sunt adresate următoarele recomandări: – Angajați-vă în traversarea părții carosabile numai după ce v-ați asigurat că acest lucru se poate face în siguranță! – Circulați numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci! – Traversați drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colțul străzilor, după ce v-ați asigurat că nu există vreun pericol! – Nu vă deplasați în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice! – Nu vă angajați în traversarea străzii în fugă, prin fața sau prin spatele autovehiculelor staționate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în stații! – Respectați culorile semaforului electric! – În cazul semnalării unui eveniment rutier pe drumurile publice, nu ezitaţi să sunaţi la 112. Poliţia va veni în sprijinul dumneavoastră!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial