ÎN ATENŢIA TUTUROR MICROBIŞTILOR Ca urmare a faptului că în viitorul apropiat debutează competiţiile şi jocurile sportive pentru sezonul 2010 – 2011, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa le reaminteşte tuturor iubitorilor de sport prevederile art. 20 din Legea nr. 4 din 9 ianuarie 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, potrivit căruia spectatorilor le este interzis: a) sã pãtrundã sau sã încerce pãtrunderea în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive fãrã documente de acces sau prin încãlcarea normelor legale de acces stabilite de organizator; b) sã foloseascã, în scopul pãtrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparţin şi care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de cãtre titular; c) sã pãtrundã în stare de ebrietate sau sã consume bãuturi alcoolice în arena sportivã; d) sã introducã sau sã încerce introducerea de bãuturi alcoolice în arena sportivã; e) sã introducã în arena sportivã inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen; f) sã refuze prezentarea documentelor de acces şi, dupã caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificatã a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã; g) sã refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de cãtre forţele de ordine; h) sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine; i) sã arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucãtorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdãresc; j) sã escaladeze gardurile care delimiteazã spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor; k) sã se caţere pe gardul care delimiteazã spaţiul de joc de tribunã; l) sã pãtrundã pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţã majorã; m) sã sãvârşeascã fapte, acte sau gesturi obscene, sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţãri cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora; n) sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã; o) sã ameninţe cu acte de violenţã forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţã; p) sã îşi ascundã faţa cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea; r) sã scrie sau sã deseneze pe pereţii imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în baza sportivã sau în arena sportivã; s) sã dezlipeascã sau sã distrugã reclamele, anunţurile şi afişele expuse de organizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum şi sã deterioreze, sã ridice sau sã mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în arenã, sau a celor care semnaleazã existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor; ş) sã ridice sau sã mute, fãrã drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de cãtre forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribunã ori peluzã, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc de tribunã, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar; t) sã amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizualã în alte locuri decât cele stabilite de organizator; ţ) sã nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive; u) sã nu respecte mãsurile de ordine dispuse de organizator sau de comandantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamitãţi naturale sau al altor pericole; v) sã refuze pãrãsirea imediatã a arenei sportive, dacã mãsura evacuãrii a fost dispusã de cãtre personalul de ordine şi siguranţã sau de cãtre forţele de ordine. Persoanele care nu respectă aceste obligaţii vor fi sancţionate contravenţional cu amendã de la 80 lei la 3.000 lei sau prestarea a 50-300 ore de activitãţi în folosul comunitãţii, precum şi cu sancţiunea contravenţionalã complementarã de interzicere a accesului la competiţiile şi jocurile sportive de genul celor la care aceştia au sãvârşit fapta pe o perioadã cuprinsă între 6 luni şi 2 ani, în funcţie de fapta comisă. Restabilirea ordinii publice în interiorul arenei sportive se execută de către efectivele de jandarmerie, din iniţiativa comandantului forţelor de ordine, cu aprobarea, după caz a prefectului sau a reprezentantului acestuia, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi. Evacuarea din arena spotivă a unui grup de participanţi, în situaţia în care, prin faptele comise de către aceştia, se pune în pericol siguranţa desfăşurării competiţiei sportive, se face, după caz, la dispoziţia prefectului sau a reprezentantului acestuia ori la solicitarea responsabilului de ordine şi siguranţă, care cere, în scris, intervenţia forţelor de ordine. Modul de acţiune în situaţia tulburării ordinii sau în situaţia producerii unor incidente de amploare: 1. Evacuarea individuală sau a grupurilor mici de suporteri care tulbură ordinea publică în arena sportivă se execută de către poliţia comunitară. Dacă poliţia comunitară este depăşită de situaţie, efectivele de jandarmerie intervin pentru restabilirea ordinii publice. 2. În cazul tuburării grave a ordinii publice, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi, restabilirea ordinii publice se face de către efectivele de jandarmerie. 3. În situaţia în care, prin faptele săvârşite de către spectatori, se pune în pericol siguranţa desfăşurării competiţiei sportive sau în cazul producerii de incendii, distrugeri, catastrofe, al tulburării grave a ordinii publice sau a altor situaţii care pun în pericol viaţa sau integritatea corporală ori sănătatea persoanelor sau când nu s-a reuşit restabilirea ordinii publice, efctivele de jandarmerie sprijinite de efectivele poliţiei comunitare vor evacua parţial sau total sala. Intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în afara arenei spotive va fi aprobată de către prefect sau de înlocuitorul acestuia la solicitarea comandantului forţelor de jandarmerie care asigură măsurile de ordine publică. Aprobarea intervenţiei în forţă nu este necesară în cazul în care asupra forţelor de ordine se exercită violenţe care pun în pericol iminent viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acestora ori a altor personae. Modalităţile de sesizare a forţelor de ordine despre producerea unor incidente sau încălcări ale prevederilor legale: – autosesizarea forţelor de ordine; – prin intermediul responsabilului de ordine şi siguranţă al organizatorului; – de către observatorul jocului sau alţi oficiali; – de către spectatori. Pentru evitarea unor incidente nedorite, recomandăm respectarea regulilor stabilite de organizatori, evitarea consumului excesiv de alcool, să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc, să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să ceară ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă “112”. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA