Naşterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie.
Ea este prăznuită pe data de 8 septembrie. Sfânta Scriptură nu ne relatează acest eveniment. Însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Cea mai importantă sursă în acest sens o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din sec. al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140. Deşi nu este considerată o scriere canonică, informaţiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare. Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim şi era din seminţia lui Iuda. Soţia lui Ioachim se numea Ana şi era fiica preotului Matthan. Astfel, tatăl Fecioarei Maria era un urmaş al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preotească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început să fie ironizati si batjocoriti de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu. Şi totusi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu. Tradiţia spune ca în al cincizecilea an al căsătoriei lor Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi. Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da noua un copil”.
Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: „Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fiu, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11).
Îngerul Gavriil se va arăta fiecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23). Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni şi la iacobiţii sirieni separaţi de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecumenic. În sec. al VI-lea, Sf. Roman Melodul a compus Condacul şi Icosul acestui praznic, iar în sec al VIII-lea, Sf. Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie aleasă pentru prăznuire reprezintă ziua sfinţirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia la începutul sec. al V-lea.
arhidiacon prof. dr. Bogdan Hrestic,
directorul Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur din Targovişte
