TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Monden

arTMosfaire, la Muzeul de Artă din Târgoviște

Expoziţie de artă contemporană bănățeană

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Galeria Axa Art din Timișoara vă invită să vizitați, începând cu data de 1Iunie 2021,  expoziţia de artă contemporană bănățeană arTMosfairea unui grup de artiști din Timișoara și împrejurimi reuniți de curatorul Costin Brătean, care va fi deschisă la Muzeul de Artă din Târgovişte.

Pe simezele Sălii de expoziții temporare a Muzeului de Artă se vor regăsi lucrările a unsprezece artiști români, realizate în tehnici diferite, care vor suscita simțurile și vor îmbia spre meditație artistică, așa cum sugerează chiar titlul expoziției. Astfel, cu acest prilej invităm iubitorii de artă să descopere sau să revadă creațiile unor artiști plastici cunoscuți ai artei românești contemporane, din generații diferite, precum: Dorothea HÎRJOI, Ecaterina SCHIWAGO, Sarah Raluca MIULESCU, Teodora POP, Costin BRĂTEANU, Doru BRĂTEANU, Ion BOBEICĂ, Sorin NICODIM, Tar BELA, Valeriu SEPI și Vasile DANCU. Personalități artistice diferite, abordând stiluri diferite vin în întâmpinarea vizitatorului cu „ilustrații” cromatice ale trăirilor lor așternute cu măiestrie pe suporturi variate. 

Deschiderea oficială a expoziției va fi marți,1 Iunie 2021, la ora 15.00 la Muzeul de Artă din Calea Domnească nr. 185. Expoziția este deschisă până la data de 31 iulie 2021, de marți până duminică,între orele 9 – 17.

Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.