Concert ”Arii celebre”
În ajunul Zilei Unirii Principatelor Române, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa îi invită pe iubitorii muzicii la primul concert susţinut anul acesta, la Târgovişte, de Orchestra Simfonică ”Muntenia”.
Evenimentul ”Arii celebre” îi va reuni pe scenă, sub bagheta maestrului Daniel Jinga, pe tenorul Liviu Indricău şi pe soprana Daniela Cârstea. Un fapt inedit este prezenţa unui instrument pe lista soliştilor invitaţi, astfel că Orchestrei ”Muntenia” i se va alătura la oboi Ana Maria Radu.
Concertul va avea loc pe 23 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la Muzeul de Istorie din Târgovişte.
Biletele se găsesc la Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi preţul acestora este după cum urmează: bilet spectacol cu valoare întreagă 20 lei, bilet spectacol valoare redusă 15 lei, bilet spectacol cu valoare redusă, pentru copii, 5 lei.
*De bilete cu valoare redusă, beneficiază pensionarii şi grupurile de elevi şi studenţi.
Compartimentul Comunicare
al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa