29 martie 2024
Arhiepiscopia Târgoviştei: “Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”

Arhiepiscopia Târgoviştei: “Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”

_DSC7292Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a  inaugurat, luni 10 noiembrie 2014,  Conferinţele Pastoral-Misionare de toamnă cu tema Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pentru preoţii din Protoieriile Târgovişte Nord şi Găeşti, la Centrul  Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia din Târgovişte,  iar, marţi 11 noiembrie, pentru preoţii din Protoieria Târgovişte Sud,  la Biserica Eroilor din municipiul nostru.

Evenimentul a fost deschis cu slujba de Te Deum, iar apoi, a urmat  cuvântul Înaltpreasfinţiei Sale care a subliniat faptul că pentru Eparhia  noastră, această temă doreşte să aprofundeze, în chip omagial şi comemorativ,  importanţa Sfinţi Martiri Brâncoveni şi are profunde reverberaţii, căci Sfântul  Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, din dragoste faţă de Dumnezeu şi neamul  nostru a zidit şi restaurat importante biserici şi aici, la noi, printre  acestea numărându-se bisericile de la Potlogi şi de la Doiceşti.

De  asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a arătat şi faptul că Sfântul Voievod,  personalitate simbol a istoriei noastre naţionale, este un mărturisitor al  credinţei străbune, iubitor de spiritualitate ortodoxă şi cultură românească,  înnoitor de veac şi pildă de înţelepciune, măiestrie şi curaj şi reprezintă o  fericită expresie a sintezei dintre credinţa creştin-ortodoxă şi cultura  românească.

În referatele lor, preoţii au aprofundat diferite aspecte legate de viaţa  şi activitatea Sfinţilor Martiri Brâncoveni, iar la finalul prezentărilor, au  avut loc fructuoase dezbateri, dar au fost discutate şi probleme  pastoral-misionare curente ale preoţilor din aceste protoierii.

Biroul de Presă al  Arhiepiscopiei Târgoviştei

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial