Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a tipărit calendarele bisericești pentru anul 2017, în varianta de perete sau foaie, și agenda, mijloace liturgice absolut necesare misiunii pastorale a Bisericii noastre. Cu un aspect grafic frumos și sugestiv, calendarele pot fi găsite la parohiile din Eparhia noastră şi la cele două magazine de obiecte bisericeşti (din Târgovişte, Calea Domnească nr. 261, din cadrul Centrului Social Creştin, şi cel din Bd. Independenţei bl.O3, Sc. A, parter).
Cu acest prilej reamintim că, în aceasă perioadă, existã spre vânzare, calendare pe anul 2017, altele decât cele tipãrite de cãtre Biserica Ortodoxã Română, care conţin foarte multe erori, ori sunt chiar falsuri, adicã calendare din anii trecuţi, care au numai anul modificat, și care induc în eroare cumpărătorii de bună credință, încălcând legea nr. 103/1992, cu toate modificãrile ulterioare, care prevede, la art. 2, cã obiectele de colportaj, calendarele și lumânările pot fi comercializate în mod exclusiv numai de către cultele religioase. De aceea, oricine altcineva (persoanã fizicã sau juridicã), ce desfãşoarã astfel de activitãţi, ca cele menţionate mai sus, se situeazã în afara cadrului legal.
De asemenea, reamintim că prin achiziţionarea calendarelor şi a lumânãrilor este sprijinită misiunea pastorală a Bisericii noastre, de aceea, recomandăm credincioșilor noștri sã le achiziţioneze doar de la bisericile parohiale, mânãstirile şi magazinele noastre bisericeşti, pentru a evita achiziționarea din surse îndoielnice din punct de vedere al corectitudinii datelor calendaristice.
- BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI