mie. ian. 8th, 2025

Ca urmare a probatoriului administrat de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale și cei de la Poliția Municipiului Târgoviște, a fost documentată activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani.

Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, la data de 6 ianuarie a.c., pe numele celui în cauză, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Inițial, la data de 5 ianuarie a.c., față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după ce, în aceeași zi, în jurul orei 11:00, acesta, în timp ce s-ar fi aflat în cartierul Prepeleac, din municipiul Târgoviște, pe fondul unui conflict spontan, prin utilizarea unui pistol, ar fi rănit un bărbat, de 37 de ani, din municipiu.

Pentru documentarea activității infracționale, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, au fost puse în executare șase mandate de percheziție domiciliară, trei în municipiul Târgoviște și trei în orașul Găești.

Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și de la Poliția Orașului Găești.

Cercetările sunt continuate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.



Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.