Dum. sept. 8th, 2024

rutiAcţiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor

Poliţiştii de la rutieră din Dâmbovița, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au continuat acțiunile pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

Echipele au controlat, în special, buna funcţionare a mecanismului de frânare şi a sistemului de direcţie a autovehiculelor, a instalaţiei de iluminare şi semnalizare, precum şi reglajul acesteia.

Astfel, au fost controlate aproape 200 de autovehicule, au fost constatate 4 infracțiuni, au fost aplicate 139 de sancţiuni contravenţionale și au fost reținute 5 permise de conducere.

Pentru siguranța călătoriilor dumneavoastră, poliţia rutieră vă recomandă:

Atenţie la data de expirare a inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului dumneavoastră!

Riscaţi enorm dacă circulaţi cu defecţiuni ale mecanismului de frânare, ale sistemului de direcţie, precum şi a instalaţiei de iluminare și semnalizare.

Verificați valabilitatea poliţei de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă auto!