14 mai 2024
Aproape 15 mii de petarde şi artificii au fost confiscate de poliţiştii târgovişteni

Aproape 15 mii de petarde şi artificii au fost confiscate de poliţiştii târgovişteni

14.656 de articole pirotehnice indisponibilizate de polițiștii dâmbovițeni

Pe parcursul zilei de ieri, 30 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt comercializate și folosite materiale pirotehnice pe raza municipiului Târgoviște.

Cu acestă ocazie au fost constatate 6 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozive, fiind indisponibilizate 14.656 de articole pirotehnice de diferite tipuri.

În toate cazurile, materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Reamintim cetățenilor că în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, privind regimul materiilor explozive, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, următoarele încălcării ale normelor legale, astfel: – orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate, fără drept; – comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; – comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

sursa: IPJ Dâmboviţa

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial