lun. dec. 23rd, 2024

catedrCu prilejul sărbătorii Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, luni, 1 ianuarie 2018, în cea dintâi zi a Noului An, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, a oficiat Sf. Liturghie la Catedrala din Târgoviște, în prezența unui mare număr de târgovișteni.
   În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a explicat semnificația teologică a sărbătorii Tăierii împrejur a Domnului, arătând că ea prefigurează marele dar al Botezului, ca început al mântuirii noastre și a evocat personalitatea misionară, teologică și filantropică a Sf. Vasile cel Mare, cel care a fundamentat, prin cunoscuta sa inițiativă eclezială – Vasiliada, opera socială a Bisericii. Înaltul Ierarh a arătat și faptul că Noul An reprezintă un timp și o oportunitate de aprofundare a faptelor bune, a grijii față de aproapele, de a răspunde noilor provocări ale vieții și de a reflecta veșnicia lui Dumnezeu prin tot ceea ce facem. Această certitudine se fundamentează pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu care ne dă credința că putem sfinți timpul prin faptele vieții noastre, contribuind astfel la propria mântuire, precum și la cea a semenilor noștri. Fiecare nou an ne amintește de intrarea lui Dumnezeu, prin Întrupare, în lumea noastră, ceea ce dă o extraordinară valoare faptelor noastre, care astfel sunt orientate spre veșnicie.
La final, Chiriarhul nostru a celebrat tradiționala slujbă de Te Deum, la început de nou an, oferind arhiereasca binecuvântare celor prezenți, dar a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru predecesorul său, vrednicul de pomenire Ierarh Vasile Costin.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI