PRINŞI DE JANDARMI LA FURAT DE CONDUCTĂ METALICĂ
Trei bărbați care sustrăgeau conductă metalică de pe raza localităţii Aninoasa au fost prinși de jandarmi.
Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Aninoasa, în apropierea DN 71 Târgovişte-Pucioasa, a depistat trei persoane în timp ce secționau o conductă metalică cu ajutorul unui flex, antrenat de un generator de curent pe benzină.
În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, a reieşit faptul că cei trei bărbați cu vârsta între 25 și 30 ani au decopertat solul pe o distanță de aproximativ 15 metri folosind unelte specifice (lopată, cazma, etc.) și au scos la suprafață o conductă metalică aparținând unei societăți comerciale. Bărbații intenționau să transporte materialul feros pentru valorificare, la un centru de colectare a materialelor feroase.
***
Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA