Ultima avanpremieră oficială a comediei realizată de „Clubul Victorioşilor” va avea loc la Centrul Cultral Aninoasa
Marţi, 30 aprilie 2013, începând cu ora 10,oo, sala mare a Centrului Cultural Aninoasa va găzdui un triplu eveniment: ultima avanpremieră oficială a filmului cu şi pentru copii „Vampirii ghinionişti”, iniţierea proiectului unei şcoli de animaţie pentru copiii din comună şi inaugurarea „cinematografului” din Aninoasa.
Sala a fost dotată cu videoproiector performant şi cu ecran pentru proiecţii şi va oferi, de acum, prilejul copiilor şi tinerilor de pe raza comunei să vadă filme importante ale cinematografiei româneşti şi mondiale.
Regizorul Andrei Scărlătescu va prezenta din producţiile de animaţie realizate până acum de copii şi îi va invita pe aninoşeni să îmbrăţişeze „meseria” de animator de film.
Gala filmului „Vampirii ghinionişti” va debuta cu o festivitate şi cu prezentarea protagoniştilor: copii, adolescenţi şi bunici de la „Clubul Victorioşilor” şi actori ai Teatrului „Junior” din Târgovişte.
Vor fi oferite diplome şi alte însemne.
Până acum filmul „Vampirii ghinionişti” a mai fost prezentat la Piatra Neamţ, Caransebeş şi Torak ( Serbia ).
Premiera pentru micile ecrane şi pentru internet va avea loc de Paşte.
Acesta este al doilea film artistic realizat în această formulă, după „Creanga de aur”, o poveste care s-a bucurat de mare succes.