mie. dec. 25th, 2024

Trei bărbați au murit sâmbătă dimineață într-un accident teribil produs în Dâmbovița. Mașina în care se aflau a intrat într-o depășire neregulamentară, spun anchetatorii și a fost lovită de un camion de mare tonaj care venea din sensul opus.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Abia se crăpase de ziua când s-a produs accidentul, pe un drum drept, la ieșirea din localitatea Slobozia Moară.

La volanul bolidului se afla un tânăr, tatăl a doi copii mici, iar lângă el doi pasageri, socrul său de 56 de ani și un prieten de 38 de ani.

Șoferul avea o afacere în domeniul construcțiilor, împreună cu socrul său. Mergeau cu toții pe șantier, în Capitală, povestesc apropiații.

Martorii spun că tânărul ar fi depășit coloana de mai multe ori, riscant, dar a reușit să intre pe banda lui. La ultima depășire însă, s-a produs dezastrul. Din sensul opus venea un camion greu de peste 25 de tone.

Marius Buga, Pro TV: “Impactul a fost unul extrem de puternic. Șoferul de 28 de ani și cei doi pasageri aflați în mașină au rămas încarcerați. La fața locului au intervenit echipajele de la descarcerare.

”Necaz mare. A intrat în camion”

Din nefericire însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea vieții lor. Acum, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească exact în ce împrejurări s-a produs această nenorocire”.

Adina Ferescu, asistent medical SAJ Dâmboviţa: “Patru victime, dintre care trei găsite decedate, încarcerate, prezentând leziuni incompatibile cu viața”.

Mașină a fost zdrobită de camion.

Ionuț Roman, prietenul șoferului: “Munceau pe șantier, aveau o firmă, construcții. Muncea de dimineața până seara, avea experiență și mașina… un pic de neatenție și s-a întâmplat ce s-a întâmplat”.

Prieten al victimelor: “Necaz mare. A intrat în camion. A depășit, era o coloană, șoferul avea doi copii mici, de câteva luni fata, băiatul de 2- 3 ani”.

Șoferul camionului, un bărbat de 46 de ani, a fost rănit ușor. Le-a spus polițiștilor că pur și simplu nu a avut cum să evite impactul. Anchetatorii au cerut o expertiză pentru a stabili cu ce viteza rula autoturismul.

sursa – Ştirile ProTV