”Salariatii Administratiei Judetene a Finantelor Publice Dambovita au protestat, ieri, impotriva masurilor prevazute in proiectul ordonantei de urgenta privind reducerea cheltuielilor bugetare, masuri care vor conduce la diminuarea veniturilor salariatilor precum si la reducerea locurilor de munca din cauza desfiintarii birourilor si comasarii unor servicii. In fapt, va fi o reorganizare institutionala majora”, spun sindicaliștii.
”De asemenea prin aceste proteste i-am adus aminte dlui ministru de finante, celelalte revendicari discutate anterior care au ramas nesolutionate:
– egalizarea salariilor in tot sistemul fiscal pe fiecare functie, grad si gradatie
– introducerea in noua lege a salarizarii a familiei ocupationale “finante”
– aprobarea unui statut specific profesiei de finantist
La ora 14, dl.ministru s-a intalnit la sediul ministerului cu biroul executiv al Federatiei Nationale a Sindicatelor din Finante si in functie de stadiul discutiilor si angajamentele asumate, vom decide daca reluam protestele saptamana viitoare”, au mai spus sindicaliștii.