sâm. dec. 21st, 2024

Andreea Esca, prezentatoare a Ştirilor Pro TV, şi-a petrecut vacanţa de iarnă la Paris şi Londra, alături de familie şi prieteni. Vedeta şi-a început vacanţa la Paris, unde, de altfel, a petrecut şi Crăciunul, alături de familie şi prieteni. “De Crăciun am fost la sora soţului meu, care este o gazdă desăvârşită. În următoarele zile am vizitat o mulţime de prieteni, ne-am dat în roata mare, am testat manejul şi ne-am plimbat prin foarte multe locuri”, povesteşte Andreea.

În apropierea Revelionului, vedeta Pro TV a plecat împreună cu familia la Londra. Au decis să plece cu trenul şi, din cauza zăpezilor, se gândea deja la o transmisie live din Eurostar, însă au ajuns cu bine şi fără întâziere la destinaţie. Programul pentru cele câteva zile petrecute în capitala Angliei a fost foarte încărcat. “Am fost la două musicaluri de vis, «Lion King» şi «Grease», am vizitat expoziţii foarte bune la Tate Modern Museum, ne-am dat în London Eye şi am fost la o expoziţie dedicată lui Michael Jackson, la O2 Arena, unde trebuia să aibă loc concertele megastarului”, a declarat Andreea. Vedeta a ajuns, de asemenea, la un târg de antichităţi, la o mulţime de magazine de jucării şi chiar în faţa celebrei librării unde Julia Roberts şi Hugh Grant au filmat “Nothing Hill”. Un loc deosebit descoperit în această vacanţă a fost un cartier de punkeri. Vedeta s-a împrietenit cu doi dintre ei şi a fost invitată să le viziteze atelierul de creaţie. Fiind în Londra, nu a putut lipsi nici turul turistic cu London Bus. Noaptea de Revelion a început cu un spectacol şi a continuat în Trafalgar Square, unde Andreea s-a alăturat împreună cu familia miilor de oameni pentru a vedea focurile de artificii. Pe 1 ianuarie, spectacolul a mers mai departe, de această dată cu o paradă nemaipomenită, iar reprezentanţi ai liceelor, organizaţii caritabile de tot felul, şcoli de dans, şcoli de sport, staţii de radio, oameni cu maşini de colecţie, teatre, circuri au defilat în costume inedite, timp de câteva ore. Vacanţa de iarnă a vedetei Pro Tv s-a încheiat într-un mod foarte plăcut. “La Londra, mi-am organizat şi o întâlnire cu o fostă colegă de liceu care trăieşte acolo şi cu care am povestit tot ce aveam de recuperat. Nu ne văzusem de ceva vreme. A fost o vacanţă frumoasă în care am mers cât pentru tot anul ăsta”, a adăugat Andreea, citată de Mediafax.