vin. dec. 27th, 2024

Anchetă după moartea unei femei din Dragomireşti, operată de un medic la un spital în Capitală.

Investigatorii spun că o compresă uitată în corpul pacientei după operaţie ar fi dus la tragedie.

Azi-dimineaţă, cei de la Investigaţii Criminale au făcut percheziţii atât la clinică, dar şi acasă la doctor.

Cercetat de polițiștii de la investigații criminale într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă

În această dimineață, 15 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la o unitate medicală din municipiul București și la domiciliu unui bărbat de 69 de ani, din Voluntari, medic chirurg la unitatea medicală, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal.

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat mai multe documente și un telefon mobil, bunurile fiind necesare pentru administrarea probatoriului în cauză.

De asemenea, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, bărbatul fiind condus la sediul poliției, pentru audieri.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenție chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii și, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomirești.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, a precizat Poliţia Dâmboviţa.