Într-un meci amical disputat la Nucet, Urban Titu a obţinut o victorie categorică împotriva echipei de juniori A, din localitate.
Divizionara C dâmboviţeană şi-a asigurat un succes la scor de neprezentare (3-0), încă din prima repriză, în urma reuşitelor semnate de Ştefan (22 –autogol), Dobre (23) şi Lupu (40 –autogol).
Scorul ar fi putut fi mult mai mare pentru Urban, dacă barele porţii lui Andronache nu s-ar fi opus la şuturile lui Ivaşcu, F. Manea şi Mirescu.
În disputa cu puştii de la GŞA, Nicu Croitoru a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Gheţu (46 M. Mihai) – Lungu, T. Calofir, Mirescu, Dobre, Corbu, Ivaşcu, Petculescu, Neguţ, Sârbu şi F.Manea, unde ultimii, sunt jucători veniţi în probe chiar de la Nucet!
În ceea ce a privit jocul cu juniorii de la Nucet, Titu nu i-a putut folosi pe Dumitrescu, Butoi, A. Stan, Penescu, Ciocotoiu, Lică, Roman şi C. Calofir, pentru că toţi fusese învoiţi de conducerea tehnică cu o zi înainte.
Pentru jucătorii Urbanului urmează, joi (ora 18.00), un nou amical, în compania divizionarei D, Voinţa Pierşinari, iar vineri, intrarea în vacanţă. Revenirea din pauza de odihnă, pentru elevii lui Nicu Croitoru, se va produce în data de 10 iulie. De asemenea, deplasarea în cantonamentul centralizat se va produce la sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august.