2 mai 2024

Ambasadorul Israelului, în vizită la Târgoviște! AICI AI DETALII

Prefectul Iancu Caracota şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Marin Antonescu, au primit astăzi, 19 ianuarie 2011, vizita Excelenţei Sale Dan Ben – Eliezer, ambasadorul Israelului. În cadrul întrevederii, au fost discutate posibilităţile de stabilire a unor contacte culturale şi economice între judeţul nostru şi Israel. „Dâmboviţa oferă foarte multe oportunităţi, datorită amplasării geografice şi a resurselor naturale. Am accesat fonduri europene, care în curând vor dezvolta judeţul. Avem multe proiecte, unul dintre ele chiar foarte important, pe turism, în zona Padina – Peştera. Cred că puteţi să ne sprijiniţi, prin promovarea judeţului nostru în rândul oamenilor de afaceri din ţara dumneavoastră”, a precizat prefectul Iancu Caracota. Excelenţa Sa Dan Ben – Eliezer (care a mărturisit, printre altele, că mama sa s-a născut în România), a dat asigurări că se va implica în crearea de parteneriate atât culturale şi educaţionale, cât şi economice: „Doresc să primesc mai multe informaţii despre judeţul Dâmboviţa şi despre oportunităţile de aici. Sunt deschis pentru orice modalitate de cooperare. Când voi cunoaşte mai multe detalii, voi face demersurile necesare pentru eventuale parteneriate”. Ambasadorul Israelului s-a întâlnit, de asemenea, cu primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga şi cu rectorul Universităţii „Valahia”, Ion Cucui. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial