Plutonierul Florin Oprea a recunoscut crima în fata anchetatorilor. Spune că era furios că iubita l-ar fi înşelat, l-a părăsit şi refuza să se mai întoarcă la el. Părinţii tinerei ucise susţin că autorităţile ştiau cât de violent este individul, dar n-au făcut nimic să preîntâmpine tragedia.
În decembrie, când ea l-a reclamat la poliţie pentru că o bătuse crunt, bărbatul n-a păţit nimic.
NICOLAE MARIN, tatăl tinerei: “Au venit jandarmii, l-au luat, l-au dus la poliţie şi cum a intrat, aşa a ieşit”.
Un adevărat coşmar a trăit lângă subofiţer şi fosta soţie. Femeia povesteşte că a stat cu el timp de patru ani, au o fetiţă împreună, dar căsnicia a fost un calvar.
Fosta soţie a militarului arestat: “Era, din păcate, un individ violent şi pe fondul consumului de alcool îşi schimba brusc atitutidinea. Era un personaj duplicitar. Nimeni nu mă susţinea, în faţă era o persoană, în spatele uşilor închise era cu totul altfel. Am încercat să contactez poliţia oraşului Titu, însă nimeni nu a făcut nimic”.
Militarul nu s-ar fi ascuns nici în fata rudelor, ar fi agresat-o pe fosta soţie chiar de faţă cu soacra.
Poliţia judeţului Dâmboviţa susţine însă că nici una dintre femei nu a depus vreo plângere împotriva plutonierului Florin Oprea.
Procurorii au avut pe masă o singură reclamaţie, pe care au soluţionat-o cu neinceperea urmăririi penale.
Când a aflat că fosta soţie a început o nouă relaţie, militarul i-ar fi şicanat în trafic, le-ar fi avariat maşina şi chiar l-ar fi agresat pe noul iubit al femeii.
Dacă va fi găsit vinovat pentru omor calificat, risca până la 25 de ani de închisoare.