Ieri, nişte ispite şmechere, ba agresive, ba subtile, îmi dădeau brânci să mă enervez cum m-oi pricepe mai bine din cauza, datorită şi de dragul vizitei politice la Târgovişte a ministrului afacerilor interne. Oricât am întrebat pe ici, pe colo, prin puncte esenţiale, n-am reuşit să aflu de ce a trebuit să ia poziţia de drepţi toată mişcarea poliţienească, după modelul celei miliţieneşti pe care-o credeam îngropată în decembrie ’89. Doar ca să-i dea, pe parale publice, unui preşedinte de partid democratic de 5% un mega onor ca unui dictator? Ooo, prea de tot!
Pe bune, ispita a fost cât Turnul Chindiei şi nu doar pentru mine, ci şi pentru bieţii mei concetăţeni care şi-au dus un sfert de veac traiul pe vătraiul promisiunilor politice mincinoase de slujire democratică a „interesului naţional” în oraşul martir al revoluţiei anticomuniste. Ca să primească după 25 de ani, ce? Păi, de exemplu, încă o lecţie „istorică” de la politicienii postrevoluţionari, cu apucături de dictatori şi de propagandişti pe care le credeam îngropate. Ieri văzurăm însă că le-au dezgropat de dragul unui preşedinte de partid plimbat cu alai ca sfintele moaşte în postul Paştelui, doar ca să promită că la Paştele cailor vor trăi bine şi dâmboviţenii în ţara sclaviei salariale protejate guvernamental. Se vor „sacrifica” pentru ei cei care au mai făcut-o şi în trecut, cu „succesurile” cunoscute! Ooo, prea de tot!
Dar să nu exagerăm nici cu critica, fiindcă avem deja destui duşmani înţoliţi în Armani care se jură că au făcut cinstit banii, ca să-i mai vrem printre „prieteni” şi pe cei vizitaţi ieri de ministrul afacerilor interne. Pardon, în vizită cică ar fi fost doar marele preşedinte al unei mici uniuni transpartinico-militarizate, care luptă pentru recuperarea interesului naţional şi a progresului mondial de prin alte partide în care nu se pot exprima democratic nişte conştiinţe civice mute de uimire. Ooo, prea de tot!
Ştiu bine că unora le place la nebunie să facă politică şi administraţie publică pe ochi şi pe sprâncene. Domnul preşedinte le are! De-aia nici nu mă mir că unii s-au lăsat seduşi de farmecul personal al acestui arhanghel al „interesului naţional” care rezistă la putere, în orice guvernare, fie ploaie, fie soare pe cerul patriei, ca o garanţie că e dat cu fixativul sfidării votului popular. Fixativul ăsta este la mare preţ în România cea deşelată de corupţia clanurilor transpartinice, ele fiind singurele aflate în progres după ’89.
Dar m-am luat cu vorba şi nu mai ştiu dacă ce spun eu aici e cu dedicaţie pentru ministrul afacerilor interne ori pentru marele preşedinte al unui mic partid care vrea şi el un ciolan mai baban la viitoarele alegeri. Cred că pentru amândoi sau pentru niciunul, fiindcă-s unul şi-acelaşi! Vezi de-aia şi confuzia poliţienească de ieri care a umplut străzile târgului nostru, în care s-a ales praful şi pulberea de-atâta politică făcută în numele progresului României şi al interesului naţional.
Toată poanta evenimentului cred că a fost, de fapt, cum să dea poliţia m.a.i. cu spor un ditamai onor unor foşti lideri politici şi amicilor acestora condamnaţi cu suspendare, care au mafiotizat ţara şi judeţul, altfel decât făcând-o oficial şi sub pază în numele inaugurării la Târgovişte a „interesului naţional”. Ooo, prea de tot!
Se poate ca naşul premierului, recuperat din guvernarea „mafiei PDL” în cea a USL-ului (care ne–a promis în 2012 dreptate până la capăt şi multă normalitate!), să creadă că şi-n Dâmboviţa s-a răsturnat căruţa cu proşti! Dar îmi fac o datorie de conştiinţă, cu graţia jurnalistică pe care sunt sigură că nu mi-au uitat-o şi mi-o apreciază încă la justa valoare nişte cavaleri ai meselor transpartinice, ca să transmit clasei politice dâmboviţene şi unor instituţii ale statului de drept, patronate în strâmba noastră democraţie ca-ntr-o măcelărie, că vizita de ieri a mult iubitului şi stimatului preşedinte de minuscul partid, cu toată suflarea poliţienească în stradă, le-a reamintit brusc dâmboviţenilor de vizitele lui Ceauşescu la Târgovişte. De la ultima dintre ele se tot întreabă votanţii şi nevotanţii: „ce-am avut şi ce-am pierdut?” dar şi „ce-am ales şi ce-am cules?”.
P.S.: Prietenii din poliţie, oameni şi ei, care ştiu dureros ce e suta de lei, ne-au asigurat prin reprezentanţi că erau în stradă, câtă frunză, câtă iarbă, doar ca să-i controleze pe dâmboviţeni la centurile de siguranţă. Păi da, nu râdeţi! Cineva trebuia să apere viaţa dâmboviţenilor în caz că domn’ viceprim-ministru punea vreo frână bruscă la interesul naţional şi îl azvârlea prin parbriz direct în şanţul progresului României!
sursa – Jurnal de Dâmboviţa
20