Cercetat pentru furt din societate comercială În dimineaţa zilei de 07 martie 2010, în jurul orei 03:30, lucrătorii Postului de Poliţie Bucşani şi Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au prins în flagrant pe C. Alexandru, de 27 de ani, din localitate, în timp ce sustrăgea bunuri dintr-o societate comercială din comună. Autorul a încărcat în două sacoşe diferite produse alimentare şi nealimentare, într-una din acestea poliţiştii găsind şi suma de 440 de lei, pe care tânărul îi sustrăsese dintr-un sertar al magazinului. În aceeaşi dimineaţă, în jurul orei 08:00, poliţiştii au fost sesizaţi că autori necunoscuţi au pătruns, în noaptea precedentă, în incinta unui magazin din comună unde, după ce au distrus 3 aparate de jocuri electronice, au încercat să sustragă banii rezultaţi din încasări. În urma investigaţiilor desfăşurate, lucrătorii de poliţie au stabilit că autorul celei de-a doua fapte este tot C. Alexandru. În ambele societăţi comerciale, autorul a pătruns prin forţarea uşilor de acces şi smulgerea grilajelor. A fost confirmată începerea urmăririi penale faţă de autor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat. Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunerea de arestare preventivă, fiind dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă. Biroul de Presă