„Titularul ajutorului este persoana care completează cererea. Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se realizează prin dispoziţia primarului. Documentul va conţine cuantumul ajutorului calculat în funcţie de venitul net lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure. Ultima modificare care a trecut de Senat şi Camera Deputaţilor, urmând să apară în Monitorul Oficial, stabileşte un nivel al cuantumului venitului net mediu lunar pe membru de familie de la 425 lei la 615 lei RON”, a precizat, într-o conferinţă de presă, Bogdan Iancu, directorul Agenţiei pentru Presaţii Sociale Dâmboviţa. Acesta a mai adăugat că „la stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie sau, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii. Prin familie se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane, indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă ori care locuiesc şi gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei”.