mie. oct. 23rd, 2024

Integrarea socio-profesionala a persoanelor cu dizabilităţi, reprezinta o preocupare constanta a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa, institutie care sprijina dezvoltarea capacitatii de ocupare, cresterea sanselor de găsire a unui loc de munca, prevenirea tuturor formelor de discriminare precum şi reducerea şomajului în randul persoanelor cu dizabilităţi. Din bugetul asigurarilor pentru şomaj şi din alte surse alocate conform prevederilor legale, se pot subventiona cheltuieli cu forţa de munca efectuate în cadrul unor programe care au ca scop ocuparea forţei de munca din categoria acestor persoanelor, astfel că :

a) Angajatorii care incadreaza in munca pe durata nedeterminata absolvenţi din randul persoanelor cu dizabilităţi primesc, pe o perioada de 18 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunara reprezentand :

– Contravalorea unui indicator social de referinţă, în vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii ; – 1,2 indicatori sociali de referinţă, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolvenţii de învatamant secundar superior sau invatamant postliceal ; – 1,5 indicatori sociali de referinţă în vigoare la data incadrarii in munca, pentru absolventii de invatamant superior ;

Angajatorii au obligatia de a mentine raporturile de munca sau de serviciu ale acestora cel putin 3 ani de la data incheierii acestora. In perioada celor 3 ani, absolventii pot urma o forma de pregatire profesionala, organizata de catre angajator, in conditiile legii. Cheltuielile necesare pentru pregatirea profesionala vor fi suportate, la cererea angajatorilor, din bugetul asigurarilor pentru somaj.

Absolventii scolilor speciale, in varsta de minimum 16 ani, inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca, in situatia in care se angajeaza cu program normal de lucru, pentru o perioada mai mare de 12 luni, beneficiaza, din bugetul asigurarilor pentru somaj, de o prima egala cu un salariu de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare la data incadrarii.

În cazul în care, li s-a stabilit dreptul la indemnizatie de somaj si se angajeaza in perioada de acordare a indemnizatiei, in conditiile sus mentionate, beneficiaza, din bugetul asigurarilor pentru somaj, de o suma egala cu indemnizatia de somaj la care ar fi avut dreptul, in conditiile legii, pana la expirarea perioadei de acordare a acesteia, daca nu s-ar fi angajat.

Drepturile prevazute se acorda în condiţiile în care isi mentin raporturile de munca sau de serviciu pentru o perioada de cel putin 12 luni de la data angajarii. Pentru acordarea acestei prime, persoanele indreptatite trebuie sa se prezinte la agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca in termen de 60 zile de la data angajarii dupa absolvirea studiilor. In caz contrar aceasta prima nu mai poate fi acordata. b)Angajatorii care, in raport cu numarul de angajati, nu au obligatia, potrivit legii, de a incadra in munca persoane cu dizabilităţi, în condiţiile în care conform legii angajează pe perioada nedeterminata persoane din această categorie si le mentin raporturile de munca sau de serviciu cel putin 2 ani, primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare astfel de persoana, o suma egala cu un indicator social de referinţă in vigoare.

Nu beneficiaza de aceste facilitati , angajatorii care in ultimii 2 ani au fost in raporturi de munca sau de serviciu cu persoanele pe care le angajeaza.

Ţinând cont şi de facilităţile oferite de Legea 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare, ne dorim, ca angajatorii, să realizeze că avem de-a face cu un potenţial neexploatat şi să ofere acestor persoane posibilitatea de a obţine, cu demnitate un venit.

Director Executiv, Cătălin NICULAE