24 aprilie 2024
AJOFM Dâmboviţa – Bursa locurilor de muncă pentru studenţi

AJOFM Dâmboviţa – Bursa locurilor de muncă pentru studenţi

Agentia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa, în colaborare cu Centrul de Consiliere şi Orientare în Cariera, din cadrul Universitaţii „Valahia” Targovişte, organizează în data de 11.05.2012, începând cu 10.00, la Clubul Studentilor, Bursa Locurilor de Munca pentru Studenţi şi Absolvenţi de Studii Superioare

Bursa Locurilor de Munca pentru Studenţi şi Absolvenţi de Studii Superioare o putem deja include în categoria burselor tradiţionale, organizate în judeţul Dâmboviţa, cu scopul de a pune la dispoziţia angajatorilor personal având calificare superioară, iar potenţialilor angajaţi, locuri de muncă potrivite cu pregătirea lor profesională.

Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia pe piaţa muncii, crearea premizelor pentru îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi calificare precum şi dezvoltarea de programe de învăţare bazate pe muncă, sunt obiective comune celor două instituţii.

Participanţii pot opta pentru încadrarea în muncă pe perioadă nedeterminată, determinată sau în regim part- time.

AJOFM Dâmboviţa va prezenta şi cu acest prilej participanţilor oferta de servicii gratuite, respectiv, consiliere şi informare privind cariera, formare profesională, medierea muncii precum şi informaţii referitoare la iniţierea unei afaceri proprii.

De asemenea, reprezentanţii AJOFM Dâmboviţa, oferă participanţilor informaţii referitoare la prevederile legii 76/2002 actualizată – privind sistemul asigurărilor pentru somaj şi stimularea ocupării forţei de muncă căt şi din domeniul legislaţiei muncii.

Ofertele prezentate de agenţii economici contactaţi până la acest moment, relevă faptul că sunt căutaţi inginerii constructori, cei din domeniul instalaţiilor, agenţii de marketing, consultanţii în domeniul bancar şi al asigurărilor precum şi studenţii care pot lucra pe perioada vacanţei sau cu program part – time în domeniul serviciilor sau alimentaţiei publice.

DIRECTOR EXECUTIV,

Catalin NICULAE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial