Buletin Informativ – 06.04.2010 În această minivacanţă prilejuită de Sfintele Sărbători Pascale, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la 19 evenimente astfel: Sâmbătă 03 aprilie 2010 – la ora 08.08, echipa pirotehnică din cadrul inspectoratului s-a deplasat în comuna Tătărani – sat Gheboieni pentru a ridica o grenadă defensivă cu focos în stare de funcţionare. Elementul de muniţie a fost depozitat în vederea distrugerii ulterioare; – la ora 15.33, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe B-dul Independenţei din mun.Târgovişte pentru a coborî o pisică dintr-un copac; – la ora 23.57, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o vulcanizare situată pe strada 1 Decembrie din oraşul Găeşti. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că o defecţiune la instalaţia electrică a fost cauza producerii incendiului. Au ars instalaţii şi echipamente din incinta vulcanizării (compresor, aparat sudură, instalaţie echilibrat roţi, polizor electric, presă vulcanizat şi 20 anvelope); Duminică 04 aprilie 2010 – la ora 00.40, pompierii de la Detaşamentul Moreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Independenţei din mun.Moreni. Din primele cercetări, se pare că amplasarea necorespunzătoare a lemnelor de foc lăngă o sobă fără acumulare de căldură (metalică) a fost cauza producerii incendiului. Au ars cca.0,25mc lemne de foc; Tot în această zi, pompierii de la Detaşamentele Găeşti şi Moreni au intervenit pentru stingerea unor incendii de vegetaţie uscată astfel: – Detaşamentul Găeşti în Comuna Petreşti – zona A1-km70 (800mp vegetaţie uscată) şi oraş Găeşti-strada Aurel Vlaicu (200mp vegetaţie uscată); – Detaşamentul Moreni în comuna I.L.Caragiale (1000mp vegetaţie uscată). Luni 05 aprilie 2010 – la ora 13.53, pompierii de la garda Corneşti au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea unei gospodării din comuna Niculeşti – sat Ciocănari. Din primele cercetări, se pare că un rest de ţigară aprinsă aruncat la întâmplare a fost cauza producerii incendiului. A ars rumeguş pe o suprafaţă de cca.350mp; Echipajul SMURD de la Detaşamentul Târgovişte a intervenit în această perioadă la 11 solicitări astfel: – sâmbătă 03 aprilie la o solicitare (o pacientă cu dureri abdominale); – duminică 04 aprilie la 3(trei) solicitări (doi pacienţi cu cefalee şi unul cu halenă alcoolică); – luni 05 aprilie la 7 solicitări (un pacient cu probleme respiratorii, un pacient cu pielonefrită, un pacient cu intoxicaţie alimentară, un pacient cu criză epileptică, o pacientă cu insuficienţă renală şi doi pacienţi cu halenă alcoolică). Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa