mar. dec. 24th, 2024
stom3“Promisiune onorată: mi-am asumat angajamentul de a reînființa un cabinet stomatologic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și astăzi l-am putut inaugura.
stomDemersul vine în urma foarte multor solicitări pe care oamenii le-au adresat de a avea un astfel de cabinet la care să apeleze în afara orelor de program ale cabinetelor din oraș, din județ.
stom2Poate părea un lucru mic, dar este foarte important ca adresabilitate și ca impact față de cei care au nevoie de aceste servicii și care, în cea mai mare parte, sunt oameni simpli, fără posibilități financiare foarte mari.
stom1Cabinetul, care va funcționa în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, va beneficia de 12 medici stomatologi, pe un program de la 19 seara la 7 dimineața, iar în zilele nelucrătoare de la 7 la 7″, spune Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.