ACŢIUNI NAŢIONALE PENTRU PREVENREA
EVAZIUNII FISCALE
În 2014, Poliţia Română a desfăşurat mai multe acţiuni naţionale pentru asigurarea unui mediu concurenţial corect. Astfel, în urma acţiunilor pentru combaterea ilegalităţilor, ce se comit în domeniul operaţiunilor economice cu produse cerealiere şi de panificatie, au fost întocmite peste 1.900 de dosare penale, au fost aplicate peste 58.500 de sancţiuni contravenţionale şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de aproape 31.000.000 de lei. De asemenea, în urma acţiunilor pentru verificarea operaţiunilor comerciale în Portul Constanţa, au fost controlate peste 78.600 de transporturi de mărfuri şi 36.200 de firme, situate la nivel național.
Acţiunile desfăşurate de poliţişti în domeniul morăritului şi panificaţiei au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale cu 20%, pe acest segment, iar cele desfăşurate în Portul Constanţa și la nivel național, au dus la creşterea cu 20% a exporturilor fiscalizate, faţă de perioadele similare ale anului trecut.
Combaterea evaziunii fiscale, în toate formele în care aceasta se manifestă şi protejarea intereselor economice ale statului şi ale cetăţenilor reprezintă priorităţi de acţiune pentru Poliţia Română.
Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, poliţiştii au continuat controale demarate, la nivel naţional, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei. De asemenea, a fost declanşată o amplă acţiune de verificare a legalităţii mărfurilor transportate în Portul Constanţa, în scopul prevenirii activităţilor ilicite ce afectează atât veniturile bugetare, cât şi mediul concurenţial.
Astfel, în perioada 1 februarie – 23 decembrie a.c., poliţiştii au efectuat controale atât la producătorii de produse de panificaţie, cât şi la cei care comercializează produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.
Echipele de poliţişti au efectuat 183.762 de controale, dintre care 2.172 la depozite de cereale, 1.267 la unităţi de morărit, 5.116 la unităţi de panificaţie, 3.012 la unităţi de patiserie, 4.132 la distribuitori, 29.681 la comercianţi, 307 la importatori, 25.580 la persoane fizice. Au fost verificate şi 112.495 de mijloace de transport.
Poliţiştii au întocmit 1.903 dosare penale, dintre care 1.387 la Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 140 la Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În cadrul dosarelor penale sunt bănuite 1.106 persoane.
De asemenea, au fost aplicate 58.665 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 14.331 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 380 la O.U.G. 12/2006 privind reglementarea pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale modificată de O.U.G. 93/2009 şi 43.954 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 32.569.474 de lei.
În urma verificărilor efectuate au fost anulate/suspendate 20 de autorizaţii de antrepozit fiscal, iar în urma neregulilor constatate, a fost suspendată/oprită activitatea la 57 de unităţi de morărit şi panificaţie. Au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 30.925.502 de lei, aceeaşi măsură fiind luată şi faţă de 71 de mijloace de transport, în valoare de 1.066.450 de lei.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi ale inspectoratelor de poliţie judeţene, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi. De asemenea, într-o serie de activităţi au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul M.A.D.R., A.N.A.F. şi I.S.C.T.R..
De asemenea, începând cu data de 24 iulie a.c., poliţiştii au acţionat în sistem integrat pentru verificarea şi controlul legalităţii transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi navală.
Poliţiştii au acţionat în microfiltre pentru a verifica legalitatea documentelor şi a mărfurilor transportate. Documentele însoţitoare de transport al mărfurilor ce părăsesc incinta portuară au fost scanate, datele obţinute fiind diseminate poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice care au verificat operativ societăţile implicate în circuitul comercial.
Totodată, în baza analizelor de risc, au fost efectuate verificări directe pentru a se stabili legalitatea operaţiunilor comerciale înscrise în documentele verificate şi a modului de evidenţiere şi declarare a veniturilor realizate.
Până la data de 23 decembrie a.c., poliţiştii au verificat peste 78.600 de transporturi de mărfuri (cereale, lemn, deşeuri metalice şi nemetalice, produse alimentare şi nealimentare) şi peste 36.200 de firme destinatare ale transporturilor.
Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale în domeniul morăritului şi panificaţiei cu 20%, conform datelor Patronatului Român de Morărit Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN.
De asemenea, în urma acţiunilor desfăşurate pentru verificarea operaţiunilor comerciale desfăşurate în Portul Constanţa, s-a constatat o creştere de 20% a exporturilor fiscalizate, faţă de perioada similară a anului trecut.
Cu titlu exemplificativ:
I.P.J. ARAD ~ La data de 6 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor, împreună cu poliţişti rutieri, au depistat în trafic, la intrare în localitatea Secusigiu, un autotractor cu semiremorcă, aparţinând unei societăţi comerciale din Deva, care transporta 23.640 de kilograme de grâu boabe pentru o altă firmă.
În urma verificărilor s-a constatat că cerealele nu erau însoţite de factură fiscală şi contract de vânzare cumpărare. În cauză, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, iar cantitatea de grâu a fost confiscată şi lăsată în custodie la un depozit autorizat din Arad.
I.P.J. DOLJ ~ În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din judeţ, în luna noiembrie a.c., poliţiştii de investigarea fraudelor au constatat că administratorul firmei ar fi întocmit fictiv o factură fiscală, prin care a comercializat 25.260 de kilograme de grâu, către o altă societate comercială, pentru a acoperi lipsurile din gestiunea de grâu. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. c din Legea 241/2005.
I.P.J. GALAŢI ~ În urma unor percheziţii efectuate în luna aprilie a.c., la o societate comercială din localitatea Ţepu, judeţul Galaţi, cu obiect de activitate producerea şi comercializarea produselor de panificaţie, s-a constat că nu erau înregistrate în evidenţa contabilă, operaţiuni comerciale efectuate sau veniturile realizate. Au fost descoperite în incinta fabricii de pâine mai multe documente extracontabile. Au fost identificate 7 persoane care desfăşurau activităţi în cadrul societăţii, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. 3 din Codul Muncii. De asemenea, au fost găsite mai multe produse (faină, ouă şi produse finite-cozonaci,checuri, blaturi tort, bezele, pâine) nemarcate, neetichetate şi fără documente de provenienţă, motiv pentru care medicii din cadrul D.S.V.S.A. Galaţi au confiscat 5.300 de kg. de produse (dintre care 4.879 de cozonaci, 2.670 de ouă, 960 kg. de făină şi alte produse), în valoare de 96.523 de lei. Totodată, activitatea societăţii a fost suspendată, pentru condiţiile necorespunzătoare de igienă, până la remedierea deficienţelor constatate.
I.P.J. PRAHOVA ~ În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în luna aprilie a.c., la punctul de lucru magazin şi la un laborator de panificaţie şi patiserie, aparţinând unei societăţi din Ploieşti, s-a constatat că agentul economic efectua activităţi de producţie şi comercializare a acestora, fără a respecta normele legale privind înregistrările contabile ale procesului de producţie şi fără a evidenţia toate veniturile realizate. Administratorul firmei este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, s-a constatat că la unitatea verificată nu erau respectate normele igienico-sanitare, fapt pentru care reprezentanţii D.S.V.S.A Prahova au aplicat o sancţiune contravenţională, în temeiul HG 284/2005, în valoare de 4.000 de lei, dispunându-se, de asemenea, suspendarea activităţii de producţie.
I.P.J. PRAHOVA ~ La data de 8 noiembrie a.c. a fost dispusă începerea urmăririi penale faţă un cetăţean turc, de 40 de ani, din Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi evidenţiat, în actele contabile, cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale, reprezentând achiziţii efectuate de la diverşi furnizori. Aceştia nu au raportat livrări către societatea în cauză. Prejudiciul creat în cauză se ridică la 1.310.000 de lei.
Şi la nivelul judeţului Dâmboviţa, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul panificației.
Controalele au vizat 276 de societăți comerciale, peste 100 de persoane fizice, fiind verificate și 244 de mijloace de transport.
În cadrul acţiunilor, au fost constatate 15 infracțiuni, din care 14 la Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale şi 1 la Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Totodată, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 396 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 239 200 de lei, din care 208 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Ca și măsură complementară, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri a căror valoare se ridică la circa 100 000 de lei, iar în cazul a două unităţi de morărit şi panificaţie s-a luat măsura suspendării activităţii.