În urma unei acțiuni pentru prevenirea delictelor silvice, desfășurată de polițiștii de la ordine publică, au fost confiscați peste 47 de m³ de material lemnos
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere din Dâmbovița, au acționat pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și pentru verificarea legalității transportului de material lemnos.
În urma unui control efectuat la o societate comercială, polițiștii au descoperit că, în perioada 03 – 09 februarie a.c., au fost expediați 47.09 m³ de material lemnos, esență rășinoase, pentru care au fost emise coduri unice din alte locuri decât cele corespunzătoare punctelor de încărcare.
Agentul economic a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
De asemenea, poliţiştii au confiscat contravaloarea celor 47.09 m³ de lemn, respectiv 10.485 de lei.