lun. dec. 23rd, 2024

GRUPUL PARLAMENTAR PSD

DECLARAŢIE POLITICĂ

Mesaj pentru PDL: agresivitatea electorală nu te salvează de la dezastru

“În ciuda eforturilor disperate ale lui Traian Băsescu de a se băga în seamă săptămânal, în ciuda declaraţiilor sale „bombă” la care nimeni nu mai tresare, cunoscându-i caracterul, interesul etc, în ciuda constantelor intoxicări de presă – singurul domeniu pe care Băsescu şi PDL îl stăpânesc cu desăvârşire, nu voi aborda şi-n declaraţia politică de astăzi ultimele zvâcniri publice ale preşedintelui. Pur şi simplu, nu merită să ne pierdem timpul cu un personaj trist, agăţat cu ghearele de putere. Mult nu mai e şi se termină şi capitolul ăsta.

Ce vreau să abordez astăzi, mai mult ca un semnal de alarmă, este înteţirea eforturilor electorale ale PDL, cu tot arsenalul din dotare: de la mită electorală făţişă la cumpărări de primari, de la abuzuri ale şefilor de instituţii până la ameninţarea publică a celor care nu se supun ordinelor pe linie de partd etc. Da, ştiu, toate astea s-au întâmplat şi până acum, dar nu pot să nu remarc o abordare din ce în ce mai agresivă, mai vulgară şi cu mult mai insistentă decât până acum. Şi, repet, ce vedem în aceste zile, reprezintă o foarte mică parte din ceea ce ne aşteaptă lunile următoare.

Vă vorbesc în cunoştinţă de cauză, ca unul care a văzut cu ochii lui ce înseamnă mecanismul mafioto-pedelist în an electoral. Şi apucăturile se repetă, iar „mugurii” au apărut deja. La o primă comparaţie, bătălia se duce după principiul: orice acţiune a USL naşte o reacţiune PDL de sens contrar, imorală şi nelegală.

Eu am ieşit în conferinţă de presă cu documente care dovedesc negru pe alb minciunile şi prostiile pe care le-au făcut, ei merg la televiziunile pe care le patronează şi turuie ore întregi la adresa Opoziţiei, fără să fie deranjaţi cu întrebarea: „Dar vreo dovadă în sensul ăsta aveţi?”.

Eu am mers să discut cu oamenii în localităţile judeţului, a mers şi PDL să discute cu primarii Opoziţiei, ameninţându-i cu dosare, promiţându-le bani să-şi acopere datorii personale, oferindu-le funcţii de conducere. Cu unii dintre ei, vulnerabili, a mers. Pe cei mai mulţi nu i-a putut convinge, dar asta nu înseamnă că nu mai încearcă.

Eu am mers să ofer o floare de 1 Martie, a ieşit şi PDL să ofere o pungă electorală cu ulei, zahăr şi conserve. Pe mine m-au costat florile câteva sute de lei, pe ei i-a costat şpaga alimentară câteva sute de milioane. Eu mi-am plătit florile din buzunarul meu, ei au plătit din banii de deszăpezire. Afacere!

Şi pot continua până mâine, dar cred că s-a înţeles ideea.

Avem de dus o bătălie cum n-a mai fost până acum. Un partid aflat în derivă, aşa cum PDL este la acest moment, va da totul ca să se menţină „la butoane”. Ştiu că sunt cuvinte pe care le-aţi mai auzit, dar semnalul de alarmă este unul îndreptăţit din punctul de vedere al cantităţii de bani şi abuzuri pe care o vor arunca în luptă. Au mai fost şpăgi electorale, acum vor fi de 10 ori mai multe, au mai fost presiuni, acum vor fi de 10 ori mai multe, au mai fost încercări de racolare, acum vor fi de 10 ori mai multe. Şi, da, au mai căzut partide de la putere, dar de data asta căderea PDL va fi infinit mai dureroasă. Sper că şi definitivă”.

Senator PSD

Lector univ.dr.

ADRIAN ŢUŢUIANU