Am luat act de afirmațiile primarului orașului Pucioasa, Ana Constantin, cu privire la semnarea unei petiții pe care o promovează membrii și activiștii USR. Față de acest aspect, se impun următoarele precizări:
-
Gestul domnului Ana Constantin este unul personal. Poziția sa nu reprezintă poziția Organizației Județene Dâmbovița a Partidului Social Democrat, care nu girează acțiunile politice ale adversarilor săi. PSD Dâmbovița rămâne consecvent actelor normative adoptate în sesiunea parlamentară încheiată recent, prin care s-au adus modificări legislației privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, Codului penal și Codului de procedură penală.
-
Condițiile de acces în funcții publice și de demnitate publică sunt reglementate de lege, noțiunea de „penal” nefiind statuată juridic. Ea este folosită agresiv doar ca un pretext de discreditare a Partidului Social Democrat, coaliției de guvernare și a liderilor săi.
-
Reafirmăm, în acord cu reglementarea constituțională și europeană, faptul că nicio persoană nu este vinovată atâta timp cât nu a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească (a se vedea și Directiva europeană 343/2016 privind prezumția de nevinovăție, transpusă recent în legislația internă prin proiectele de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală).
-
Acțiunea domnului Ana Constantin, precum și declarațiile din jurul acesteia, vor face obiectul analizei în forurile statutare de conducere ale partidului în perioada imediat următoare. Gestul său este unul de natură a crea confuzie în interiorul partidului și electoratului Partidului Social Democrat, lucru pe care îl considerăm inacceptabil.
Organizația PSD Dâmbovița,
Președinte Adrian Țuțuianu