„Am făcut o analiză a stadiului de decontare a alocațiilor de la bugetul de stat pe anul 2015 în Programul Național de Dezvoltare Locală (Ordonanța 28/2013). Deși am făcut eforturi deosebite, nivelul de decontare a lucrărilor este mic. Practic, sunt pus în situația să cer bani, dar colegii noștri din teritoriu nu au făcut demersurile necesare pentru a impulsiona constructorii și a aduce situații de lucrări.
Până la data analizei noastre, s-au decontat lucrări în valoare de 20.839.039 lei dintr-o alocare efectivă, ca și credit bugetar, de 55.371.107 lei, iar creditele de angajament sunt de peste 80 milioane lei. Mi-am propus să mai strâng o dată toți constructorii, să strâng toți primarii ca să vedem care sunt motivele pentru care nu se fac decontări.
Și aici avem mai multe tipuri de situații, sunt lucrări în curs unde constructorii nu lucrează, sunt lucrări în curs unde au făcut lucrări, dar nu au adus documentele necesare decontării, sunt situații în care sunt proceduri de achiziție publică care nu au fost finalizate… Eu trebuie să știu care sunt posibilitățile de cheltuire a banilor, în așa fel încât să realocăm ceea ce nu se poate cheltui într- o localitate sau alta sau pe un obiectiv de investiții sau altul.
Avem și noi o situație specială, deși am făcut lucrările la drumul din munte nu putem face decontări, situație generată de decesul celui care a proiectat drumul, ceea ce ne-a obligat la o nouă procedură de achiziție publică, astfel încât să ne dea dirigintele și proiectantul și ei să avizeze ceea ce s-a executat până acum…
Deci avem aproape 3,5 milioane lei nedecontați, nu pentru că nu sunt lucrările executate, ci pentru că nu putem să depunem documentele potrivit legii”, a declarat președintele CJ Dâmboviţa, Adrian Țuțuianu.