Nesimțire, apatie, lipsă de responsabilitate, incompetență! Aceste cuvinte sunt insuficiente pentru a descrie modul în care își fac datoria angajatele Direcției pentru Protecția Copilului Dâmbovița la Complexul de Servicii Comunitare Găești. Cruda realitate a fost descoperită nu de cei responsabili, ci de o voluntară din Canada, care și-a petrecut o săptămână în orașul nostru, pentru a-i ajuta pe micuții cu disabilități.
Carlene Bryant ne-a contactat pe e-mail, după ce a aflat de dispariția tragică a lui Alexandru Stoica, băiețelul de 4 ani mort în condiții neelucidate nici până astăzi. Mesajele acestei femei sunt sfâșietoare și ar trebui analizate cu maximă atenție de către autorități, în elaboratul lor efort de anchetare. Carlene ne-a mărturisit că s-a atașat foarte mult de Alexandru și că este șocată de decesul lui, la numai 5 zile după ce a plecat în țara ei. Femeia ne-a spus că acestor copilași internați în “orfelinatul” de la Găești li se suprimă orice șansă la o viață normală, din cauza modului în care personalul (nu puțin la număr) plătit din bani publici înțelege să-și facă treaba.
Mărturisiri din iad
Carlene Bryant a adoptat trei copii români, imediat după 1990. Ea ne-a spus că se simte puternic legată de România, pe care a vizitat-o mulți ani la rând și unde a făcut voluntariat în sprijinul copiilor abandonați. Și anul acesta a venit, ca să-și aducă acasă copiii, la familiile naturale. Pentru o săptămână, s-a oferit voluntar la Complexul de Servicii Comunitare, unde sunt internați copii cu disabilități, îngrijiți de personalul Direcției pentru Protecția Copilului din subordinea Consiliului Județean.
“Nu mai fusesem acolo demult și am fost șocată să descopăr că nivelul de îngrijire oferit de asistente este asemănător cu ceea ce se întâmpla în orfelinatele de stat de acum 20 de ani. Mentalitățile nu s-au schimbat nici în ceea ce-i privește pe copii și nici în ceea ce-i privește pe voluntari. Referitor la copii, cel puțin cinci nu prezintă niciun semn de disabilități fizice sau mentale. Sunt perfect normali, nu am idee de ce au sfârșit într-o astfel de instituție”. Iată cum se vede viața micuților instituționalizați la Găești, prin ochii unui voluntar străin: “Copiilor li se dau doar câteva jucării stricate, în timp ce jucăriile bune sunt puse pe pervaz, să nu fie rupte. Personalul îi așeza pe o păturică afară, fără nicio jucărie și nu le dădea voie să se miște de acolo. În ceea ce-i privește pe micuții imobilizați la pat, acestora li se îndesa mâncarea în gurițe, fără să li se spună un cuvânt, fără altă atingere în afară de curățarea feței. Unii dintre acești copii sunt total neajutorați, iar unul este orb. Nu sunt mângâiați, nu li se vorbește frumos și nu li se oferă niciun fel de afecțiune. Micuții cu handicap sever nu au fost niciodată scoși la aer curat sau la soare. Atunci când copiii sunt scoși pe păturică, îngrijitoarele stau pe bancă, fumează, beau cafea și bârfesc. Ei sunt plictisiți, însetați după afecțiune și deseori violenți unul cu celalalt. În afara unor băieței de 11 și 12 ani, care sunt normali, niciun copil nu este învățat cum să-și facă toaleta. (…) Nu sunt puși la oliță, ci li se pun scutece.. (…) Sunt înveliți cu pături groase în mijlocul verii și nu li se dau suficiente lichide. Sunt tratați ca niște pachete, ca o sarcină de serviciu, și nu ca niște copii. Animalele de casă primesc mai multă dragoste și atenție de la stăpânii lor decât acești copii. Micuții imobilizați la pat sunt lăsați singuri cu orele, fără să fie verificați. Sunt pur și simplu întinși în pat, fără a auzi o voce, muzică, fără să li se facă masaj, fără niciun pic de atenție. Viețile lor sunt un vid. Sunt hrăniți mecanic, sunt schimbați și îmbrăcați mecanic. Nicio gingășie, niciun cuvânt, nicun strop de iubire.” Carlene Bryant ne-a scris că a plecat din Găești cu inima frântă. Nu contestă investițiile materiale care s-au făcut, însă nu se poate împăca cu gândul că personalul Direcției de Asistență Socială și Pentru Protecția Copilului din subordinea Consiliului Județean Dâmbovița nu are niciun fel de calități pentru a fi în preajma acestor ființe neajutorate: “Nu sunt genul de persoană care să se aștepte ca lucrurile să decurgă la fel ca în America de Nord, nici nu sunt tipul de om care să nu înțeleagă dificultățile pe care le traversează România. Am văzut multe dintre aceste lucruri. În orice caz, nivelul îngrijirii este nescuzabil. Toate aceste trupuri și suflete micuțe fără nicio atenție, stimulare, jucării sau îmbrățișări! (…) Tot ceea ce se face pentru copiii imobilizați este că primesc mâncarea pe fugă, din lingurițe, și că le sunt schimbate scutecele.” Canadianca ne-a mai relatat că băiețeii erau îmbrăcați în rochițe roz, iar fetițele, cu pantalonași mult prea largi pentru ele, în care se împiedicau toată ziua.
Ultimele zile din viața lui Alexandru Stoica
Moartea lui Alexandru este motivul pentru care Carlene a rupt tăcerea și a făcut dezvăluiri fulminante din spatele ușilor închise ale Complexului de Servicii Comunitare. Voluntara din Canada a fost foarte impresionată de drama băiețelului. În opinia ei, acesta reprezenta cazul tipic de copil neglijat, crescut în orfelinatele anilor 90. “Nu a învățat niciodată să vorbească, să meargă. Avea capul teșit pentru că, probabil, a fost ținut în pat tot timpul. Era foarte curios în legătură cu lumea în care intrase, dar foarte precaut cu ea.” Carlene a început să-i acorde o atenție deosebită micuțului. Cu pași mărunți, dar siguri, a observat progrese indiscutabile: zâmbete, grimase, contact vizual. Reacționa la joc și la afecțiune. Ocrotitoarea sa era sigură că, dacă i s-ar fi aplicat un tratament corespunzător, s-ar fi putut recupera și ar fi putut, în timp, să ducă o viață aproape normală. Carlene a insistat foarte mult să primească mâncare obișnuită, și nu doar o pastă pe care nu o mai tolera. L-a scos la aer, i-a vorbit și l-a îndrăgit. A fost, poate, singurul om care l-a văzut ca pe un copil, și nu ca pe o ființa condamnată veșnic la întuneric.
“Mă doare sufletul că viața acestui copil s-a pierdut pentru simplul motiv că nu a contat pentru nimeni”
“Nu era bolnav când am plecat. A murit 5 zile mai târziu. Nu avea febră, nu avea diaree. Deseori i-am pus mâna pe frunte, să văd dacă este fierbinte, pentru că mai mulți copii erau răciți. Îi curgea un pic nasul când am plecat și tușea puțin. A fost obosit în ultimele două zile, dar am fost sigură că din cauza fizioterapiei și a programului. Nu am niciun motiv să cred că s-a îmbolnăvit atât de rău așa repede. E posibil ca din cauza neglijenței medicale, un simplu virus stomacal să se fi transformat în septicemie. Acesta atacă întregul sistem și afectează toate organele. Am convingerea că după ce am plecat a fost ținut numai în pat. Acest copil avea nevoie de dragoste și de ajutor cu disperare. Am văzut copii în situații similare care au învățat să meargă, să vorbească și au mers la școală. Aș fi vrut să experimenteze toate aceste lucruri și să aibă o viață mai bună. Acum nu se mai poate face nimic pentru el, decât să i se pună o piatră pe mormânt. Mă doare sufletul că viața acestui copil s-a pierdut pentru simplul motiv că nu a contat pentru nimeni. (…) Niciodată, niciodată nu l-aș fi lăsat, dacă aș fi știut prin ce va trece”. În lungul e-mail pe care ni l-a transmis, Carlene Bryant ne-a povestit cum și ceilalți micuți tânjeau după lucrurile simple și minunate de care au parte copiii lumii și de care ei au fost privați fără drept de apel. Ne-a rugat să le spunem adevărul oamenilor despre cum sunt tratați copiii instituționalizați. Nu știm cum a ajuns să ne contacteze tocmai pe noi, pentru că povestea lui Alexandru Stoica a fost mediatizată la nivel național, dar îi mulțumim că a avut încredere că vom transmite mesajul său opiniei publice.
Bâlbâiala autorităților
Dacă imediat după moartea copilașului de 4 ani, Consiliul Județean Dâmbovița s-a bătut cu pumnul în piept că demarează o anchetă și că vinovații vor plăti, iată că cercetările înaintează cu viteza melcului, la aproape o lună de la tragedie. Surse din cadrul instituției ne-au declarat că nu ne pot furniza deocamdată informații, pentru că ancheta este în plină derulare. Același răspuns l-am primit și de la Prefectură. Ceva mai comunicativ a fost comisarul Alexandru Iorga, comandantul Poliției Găești: “Ne-am sesizat din oficiu cu privire la moartea copilului. În prezent, se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru moarte suspectă, urmând a fi propusă soluție. În funcție de concluziile anchetei interne efectuate de Protecția Copilului, vor fi efectuate și alte cercetări.” Mariana IONESCU
