Jandarmii, comisarii Gărzii de Mediu, cei de la Electrica şi agenţii, controale la Bălteni, în Conţeşti.
Acest control vizează evaziunea fiscală şi incendierea deşeurilor, spun anchetatorii.
“În această dimineață, 18 mai, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița efectuează patru controale economice, în satul Bălteni.
Verificările vizează societățile comerciale care au obiect de activitate colectarea și comercializarea materialelor reciclabile feroase/neferoase.
Astfel, administratorii acestora sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și alte activități cu impact deosebit asupra mediului, respectiv incendierea deșeurilor.
Totodată, în cadrul acțiunii, vor fi efectuate verificări cu privire la utilizarea instalațiilor clandestine în scopul racordarii directe la rețeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice. La acțiune sunt angrenați 75 de polițiști, 4 echipe din cadrul Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Dâmbovița, 13 echipe din cadrul SDEE Târgoviște, 18 luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița , 30 de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Matei Basarab-Ploiești și 57 jandarmi de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei”
sursa: IPJ Dâmboviţa