Accident la marginea orașului Târgoviște, sâmbătă la prânz, în zona Cărămidari.
O motocicletă s-a izbit de un autoturism de teren, iar doi oameni au fost transportați la spital.
Este vorba despre motociclistul, de 44 de ani, din Targoviste și șoferita, de 35 de ani, din Voinesti. Aceștia primesc îngrijiri și sunt investigați la Unitatea de Primiri Urgențe.
Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns echipajele de intervenție.
”Intervenție în cazul unui eveniment în Mun Targoviste. Intervine Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Misiunea este în dinamică”, precizează ISU Dâmbovița.
”La fața locului s-au deplasat și două echipaje SAJ DB. Două persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior fiind transportate la spital. Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a mai precizat sursa citată.
Revenim cu noi detalii despre acest accident, curând, aici, pe targovistenews.ro